Sport

FOTO: Cupa mărţişorului la Blaj, ediţia a IV-a *Nouă echipe de majorete s-au întrecut într-o competiţie atractivă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa Martisorului Blaj3Vineri, 13 martie 2015, nu a fost o zi cu ghinion, pentru că deși atunci ne-am despărțit definitiv de iarnă, în aceeași zi am îmbrățișat oficial primăvara. Iar primăvara aduce cu ea la Blaj, Cupa Mărțișorului.

Petrecerea Divorțaților

Ediția a IV-a a Cupei Mărțișorului la majorete s-a desfășurat vineri, 13 martie, la sala de sport CSS Blaj începând cu ora 1000.

Competiția a debutat cu defilarea echipelor participante la concurs, 105 sportivi, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, alcătuind un număr de 9 echipe, reprezentând cluburile școlare din localitățile Abrud, Baia de Arieș, Blaj și Stremț.

Au adresat un cuvânt de deschidere: primarul municipiului Blaj, Rotar Gheorghe Valentin care a subliniat importanța sportului în viața copiilor, de la sportul de masă până la cel de performanță și directorul Liceului Tehnologic Timotei Cipariu, Badea Carol care le-a urat un bun venit sportivelor și succes în competiție.

Timp de două ore coregrafiile ritmate, au încântat spectatorii adunați în sala din Parcul Avram Iancu și juriul format din: Mărginean Cornelia, Haidău Georgia și Comșa Cristian, profesori de educație fizică și sport.

Învingători au fost cu toții, toți având tinerețea, frumusețea și curajul de-a privi viața în ochi pe ritmuri de dans, dar la finalul competiției, locul I a fost câștigat de:

  • la categoria învățământ primar, echipa Steluțe de la Colegiul Național Inochentie Micu Clain Blaj;

Crystal Team JR, (Școala gimnazială Toma Cocișiu, Blaj) locul II, iar Spiridușii veseli (Liceul Tehnologic Timotei Cipariu Blaj) locul III

  • la categoria învățământ gimnazial, echipa HCC Dolls, Club Sportiv Horia, Cloșca și Crișan Abrud;

Crystal Team (Școala gimnazială Toma Cocișiu, Blaj) locul II; locul III fiind la egalitate ocupat de Tic-Tac (Liceul Dr. Lazăr Chirilă, Baia de Arieș) și Dinamic girl (Școala Gimnazială Stremț)

  • la categia învățământ liceal, echipa HCC Dolls, Club Sportiv Horia, Cloșca și Crișan Abrud;Cupa Martisorului Blaj1

Blue Stars (Colegiul Național Inochentie Micu Clain Blaj) locul II

Competiția s-a încheiat cu demonstrații de dans contemporan și pom-pon prezentate de gimnastele Clubului Sportiv Gimn Star Blaj și cu un moment de hip-hop aparținând elevei de clasa a VIII-a Pădurean Raluca de la Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu din Alba-Iulia.

Eveniment aflat la a patra ediție și organizat de Liceul tehnologic Timotei Cipariu, Clubul sportiv Gimn Star Blaj și Direcția Județeană de Tineret și Sport Alba, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Alba și Primăria Blaj, Cupa Mărțișorului la majorete se vrea a fi în timp o normalitate și o tradiție la fel de bine încetățenită pe plaiuri blăjene ca sosirea primăverii în fiecare an în luna lui Mărțișor.

 Conelia Letitia Marginean

Maria Georgeta Sabau

[nggallery id=151]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]

Citește mai mult

Sport

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă  externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]

Citește mai mult