FOTO: CSU Alba Iulia – CSBT Alexandria 71-73 *Eșec neașteptat, primul din acest an!
CSU Alba Iulia nu și-a luat revanșa pentru eșecul din tur și a pierdut în compania formației CSBT Alexandria, scor 71-73 (19-17, 19-22, 12-21, 21-13), meciul contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de baschet feminin.
A fost prima înfrângere din 2015 pentru echipa din Cetatea Marii Uniri, după o partidă dramatică. Cu 35 de secunde de final, CSU Alba Iulia a reușit să se apropie la numai 3 puncte (68-71). Când mai erau 4 secunde, elevele lui Popov au egalat printr-un coș de trei puncte marcat de Kuster, însă incredibil, au primit coș la următoarea acțiune, marcat de „coșmarul” Stroman (31 de puncte)!
CSBT Alexandria a izbutit la Alba Iulia ceea ce reușise doar campioana Târgoviște, adică să învingă, iar albaiuliencele au suferit întâia oară în acest an, după 4 victorii, inclusiv în fieful deținătoarei titlului.
*Meci încins
Partida a fost una încrâncenată, cu multe emoții pentru elevele lui Popov. Dacă în primul sfert studentele s-au impus cu 19-17, următoarele 10 minute au fost dominate de vizitatoare. CSBT Alexandria a condus chiar cu 8 puncte diferență, revenirea fiind orchestrată de Valencia McFarland, ce a reușit să strângă diferența la pauza mare: 38-39.
*Alexandria a dominat și sfertul al treilea
Lucrurile nu au intrat în normalitatea așteptată, Alexandria reușind o nouă detașare pe tabelă, până la 9 puncte la mijocului sfertului trei (45-54), deși Popov a încercat să schimbe liniile. CSU a continuat însă să dezamăgească.Kuster și compania nu se regăseau, iar echipa lui Piperea s-a distanțat decisiv 57-45!
*50-60, înaintea ultimelor 10 minute!
Deși suporterii, impulsionați de Galeria „Gruppo Arnsberg” au încercat să le trezească la viață pe fetele de la CSU, acestea nu au reușit decât să mai reducă ecartul, pe fondul unor decizii de arbitraj contestate.
CSU s-a apropiat la 5 puncte, 61-66, dar a ratat atacul spre dezamăgirea fanilor. Finalul a fost unul interzit cardiacilor, cu CSU ce a egalat când mai erau 4 secunde.
*A debutat și Pavel
Elisabeth Pavel, pivotul echipei naționale a României a debutat, în sfârșit sub comanda lui Popov. Adusă în vară de la Flying Foxes Viena, Pavel a suferit o accidentare ce a făcut-o indisponibilă prima parte a campionatului. Întâmpinată cu aplauze, baschetbalista a fost introdusă în teren în primul sfert, când a și marcat.
Au înscris: Wumi Agunbiade – 16, Valencia McFarland – 16, Jessica Kuster – 13 (și 10 recuperări, iar „double-double”, Alexandra Uiuiu – 12, Milica Deura – 8, Elisabeth Pavel – 6.
[nggallery id=2947]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Golgheterul Robert Rus, dublă
CSM Unirea Alba Iulia a urcat pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Formația din Cetatea Marii Uniri a urcat pe podiumul Seriei 2, din play-off-ul Ligii Elitelor Under 15, după victoria externă repurtată cu Rapid Citește și: Foto: CSM Unirea Alba Iulia, calificare în play-off-ul Ligii Elitelor Under 15! Robert […]
Albaiulianca Ariana Iosa, un nou nume din Alba, în programul „Cavalerii Fluierului” Albaiulianca Ariana Iosa, arbitru asistent din Marii Uniri, a participat, în perioada 19–21 octombrie, la o nouă etapă a programului „Cavalerii Viitorului”, desfășurată la Mogoșoaia. Citește și: Arbitrii Elisabeta Sunzuiană, Gabriel Leahu și Claudiu Dorobanțu, promovare în Liga 3 „Pe parcursul celor trei […]
În perioada 23-25 octombrie 2026, Campionat european de Airsoft la Alba Iulia, cu aproximativ 80 de sportivi din opt țări
În perioada 23-25 octombrie 2026, la Alba Iulia se desfășoară Campionatul european de Airsoft, cu aproximativ 80 de sportivi din opt țări Aproximativ 80 de sportivi din opt țări vor fi prezenți în perioada 23-25 octombrie, la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina, la primul Campionat European de Airsoft organizat sub egida European Airsoft […]
