FOTO: CS Ocna Mureș – Unirea Ungheni 1-0 (0-0), în etapa a 15-a a Ligii a 3-a | Cioară, goluri de trei puncte
CS Ocna Mureş a învins, sâmbătă după amiază, cu 1-0 (0-0), pe teren propriu, pe Unirea Ungheni, în etapa a 15-a din Seria a 9-a a Ligii a 3-a de fotbal, graţie golului marcat de Alexandru Cioară, din penalty, în minutul 56.
Rezumând, când marchează Cioară, CS Ocna Mureș câștigă, cele două victorii din primăvară fiind reușite în meciurile în care a punctat fostul atacant al Industriei. Pe de altă parte, Unirea Ungheni, aflată la un moment dat pe podium, a suferit trei înfrângeri consecutive. „Soda dragă” a reușit să realizeze în 15 etape mai multe puncte, 13, decât a adunat în precedenta stagiune petrecută în Liga a 3-a, când a luat 10 puncte în 30 de runde. De asemenea, este primul meci în care nou-promovata nu a încasat gol în actuala ediție, între buturi fiind Vlad Ignat, ce a purtat banderola de căpitan, la prima sa prezență din 2021!
A fost a doua victorie din acest an a ocnamureşenilor în campionat, precedenta consemnându-se chiar în runda inaugurală din 2021, tot pe propriul teren, 2-1 cu CS Hunedoara. În plus, „alb-albaștrii” au deja mai multe puncte (7), decât în cele 10 etape din toamna trecute.
Prima repriză a fost una de luptă, cu destule fragmentări ale jocului şi rare oportunităţi pentru deblocarea tabelei la cele două porţi. Pe fondul unei dominări tertoriale fragile a oaspeţilor, ocnamureşenii au reuşit totuşi să ameninţe buturile apărate de Feier prin Goronea, Domşa şi Cioară.
*Cotoară: „Este o victorie foarte importantă”
„Am început crispați, dar după primele 10 de minute ne-am revenit. Am echilibrat jocul, am avut atitudine, am fost mobilizați și determinați. Este o victorie importantă, contează că am câștigat după trei etape. Îi felicit pe băieți, mergem înainte și ne batem până la capăt, încercăm să luăm maximum din etapele ce au rămas, în speranța că putem părăsi locul 8. Aceste trei puncte sunt foarte importante, contează în calculele pentru a fi cât mai sus între cele 21 de echipe”, a spus Gabriel Cotoară.
La 11 minute de la revenirea de la cabine, Alecu Cioară a deschis scorul, transformând un penalty, pe care tot el l-a obţinut, fiind faultat în careu. Echipa din judeţul Mureş, nevoită să alerge după egalare, a furnizat imaginea unui ciclist care alternează perioadele energice cu pedalatul în gol, cel din urmă aspect contând decisiv în stabilirea rezultatului final.
În prelungiri, amfitrionii îşi puteau majora avantajul, Alecu Cioară, dintr-o centrare a lui Chişu, şi apoi Chişu ratând şanse de gol importante.
Anunţul privind faptul că nicio echipă din actuala ediţie a Ligii a 3-a de fotbal a reprezentat o veste excelentă pentru CS Ocna Mureș înaintea penultimei apariții interne, împotriva Unirii Ungheni, o altă nou-promovată aflată în picaj, deşi mult mai bine clasată în ierarhie, cu două insuccese la rând (2-3 acasă cu Unirea Alba Iulia și 1-2, în prelungiri, la Dej).
CS Ocna Mureș este oarecum mai relaxată, însă vizează să obțină cât mai multe puncte în rundele rămase, pentru a evita un posibil baraj de supraviețuire (mai concret să se claseze cât mai sus în ierarhia celor 21 de formații).
CS Ocna Mureș: Vl. Ignat/ cpt – Isac (48 Cunţan), Haiduc, C. Lazăr, Al. Kiraly – Socaci, Frențiu – G. Goronea (90 Vădan), M. Domşa (75 Chişu), Cl. Marcu (75 T. Cristea) – Cioară; rezerve Angeru, Uță, Tocu, Moise. Antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar și Tudor Stan.
Unirea Ungheni: Feier – Aldea /cpt (79 Oneţiu), Birtalan, Dumbrăvean, Bucur (74 Roşca), Trăistar, Vidrășan (59 Iliescu), Mâneran, Caliani (59 Petriş), Potor (79 Miclean), Rotaru; rezerve: Negrușa, Zolyomi, Pogăcean, Laczko,. Antrenor Ioan Pop.
Arbitri: M. Salomir (Cluj-Napoca), I. Georgiu (Dej), L. Seiche (Sânmihaiu Almaşului) Observatori: T. Marcu (Sibiu), J. Fodor (Odorheiu Secuiesc)
Lucian DĂRĂMUȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Blăjeanul Victor Oniga, dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE
Blăjeanul Victor Oniga a reușit dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE, 4-0 cu Insulele Feroe Fotbalistul din Alba, legitimat la Csikszereda Miercurea Ciuc a realizat o dublă în prima repriză, în disputa din Cipru, la primul său meci oficial sub „tricolor” Citește și: Blăjeanul Victor Oniga, la Csikszereda Miercurea […]
Stanciu, Rațiu și Dragomir, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi
Stanciu, Rațiu și Dragomir, fotbaliștii din Alba, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi Naționala României încheie partidele din grupa de Liga Națiunilor prin „dubla” programată în luna noiembrie. Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, pe Arena Națională (București), este disputa cu Polonia, […]
Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz
Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova). Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]
