FOTO: CS Hunedoara – FCSB 3-5 (3-3, 0-2), în Cupa României, după prelungiri | Sărbătoare, meci nebun și lecție!!!
Hunedoara respiră iarăși fotbal, după ani de anonimat. Partida cu FCSB a însemnat o reconectare la istorie, lângă furnale disputându-se mai mult decât un simplu meci. A fost și o luptă cu trecutul recent chinuitor, cu anii de suferință, dar mai ales o întâlnire a aminirilor de poveste cu un prezent al renașterii.
O adevărată nebunie, o partidă în care amfitrionii au revenit incredibil de la 0-3 și au reușit să egaleze, trimițând meciul în prelungiri, deznodământ greu de anticipat. A fost lecția Hunedoarei, a suporterilor rebeli și devotați ce înfruntă vremurile și merită altceva, lecția tradiției, modul în care fotbalul adevărat și-a găsit matca.
„Vulturii” și-au revenit din pumni și au declanșat o „remontada” de poveste, P. Simion (83) prinzând șutul vieții, însă în prelungiri Musi (95) și Val. Gheorghe (98) au parafat o calificare tremurată a „buturugii mari”, ce a suferit amarnic. Concluzie: respect Hunedoara!!!
A fost un spectacol total, prilej de nostalgii pentru cei ce i-au văzut pe Lucescu cu gașca sa nebună. „Corvinul” s-a reunit în tribună unde au fost Romică Gabor, Ioan Andone, Ioan Petcu sau Mircea Rednic din generația lor „de aur” ce a dus Hunedoara la echipa Națională și a conectat-o la fotbalul european. Peste 13.000 de suflete au înfruntat ploaia pentru a trăi alături de elevii lui Maxim, antrenor ce nu mai pierduse de aproape doi ani, senzațiile ce nu credeau că le vor mai prinde vreodată, ținând cont de mediocritatea în care s-au zbătut „alb-albaștrii”.
„Vulturii” nu s-au predat și au revenit de la 0-3, golurile lui A. Vlad (58) și Hegheligiu (70) punând gaz pe focul unui stadion și așa fierbinte. Edi Iordănescu a început să tremure, dar tăvălugul „alb-albastru” a măturat diferența de valoare și eșaloane competiționale și de la 0-3, moment când puțini mai credeau în minune, s-a făcut 3-3!”!! Lejeritatea și autosuficiența dată de acea diferență de pe tabelă a fost pedepsită de revenirea halucinantă a Hunedoarei.
Primul meci din istoria Hunedoarei disputat la lumina reflectoarelor (o instalație mobilă pentru care s-a plătit suma de 60.000 de euro) a adus spectacol într-o arenă entuziastă. Un spectacol ce te ducea cu gândul la nebunia după care tânjeam la un meci de fotbal, tribunele fiind aproape pline de fani „alb-albaștri”, ceea ce a dus la un record al asistenței în aceasă fază a Cupei României, „16”-imile de finală.
La Hunedoara s-a respirat fotbal, s-a suferit pentru favoriți, iar liderul Seriei a 9-a a Ligii a 3-a s-a luptat „parte în parte” cu FCSB ce a aliniat o formulă decentă, pentru a evita umilințe trecute de genul Hermannstadt sau CS Mioveni.
La Hunedoara, divizionara terță s-a luat la trântă cu un oponent mult prea puternic, impresia fiind că vizitatorii au tranșat soarta calificării după o oră de joc (dublă I. Stoica 19 și 50, Oaidă – 31), însă reducerea ecartului a însemnat mult mai mult decât modificarea tabelei. A fost imboldul pentru ca în arenă să răsune, triumfal, tunetul „Corvinul, Corvinul”.
Și fotbalul din Alba a fost implicat în acest meci de poveste, respectiv Antonio Bradu, din Zlatna, împrumutat de la Rapid, titular la CS Hunedoara (înlocuit în minutul 53), respectiv aiudeanul Andrei Cordea la FCSB (a intrat în minutul 56), observator fiind Mihai Țîra, din Alba Iulia, iar antrenor al gazdelor ex-uniristul Florin Maxim.
Lecția actuală a Hunedoarei fotbalistice trebuie să fie percepută și în Cetatea Marii Uniri, unde Unirea Alba Iulia a ajuns ciuca bătăilor și „lanterna roșie’ în seria condusă de hunedoreni. Camipionatul trecut CS Hunedoara a tremurat pentru retrogradare, luptându-se cu Industria Galda și CS Ocna Mureș. Autoritățile au luat însă taurul de coarne și au inițiat un proiect serios, viabil. Se investește masiv în fotbal, s-a cumpărat brandul „Corvinul”, se vrea performanță, se visează la evadarea din mocirlă și ridicarea privirii spre sferele înalte. Hunedoara a învățat umilința, a suferit, dar s-a trezit! Este o lecție! Ecoul se aude și la Alba Iulia????
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix
Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul
Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie. În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]
