Curier Județean

FOTO: Copiii și adulții din centrele DGASPC Alba, implicați în pregătirea Sărbătorilor de Paște. Activități de curățenie, ouă încondeiate și confecționare de obiecte decorative

Ioana Oprean

Publicat

în

În centrele rezidențiale pentru copii și adulți, aflate în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Sfintele Paște vor fi sărbătorite cum se cuvine.

Petrecerea Divorțaților

Încă de la începutul  săptămâni în toate unităţile rezidenţiale s-au desfăşurat, împreună cu personalul de îngrijire şi educaţie, activităţi în aşteptarea acestei sărbători: curăţenie în camere, curăţarea şi amenajarea spaţiilor verzi, confecţionarea de obiecte decorative specifice – desene, felicitări, colaje, cu specific pascal. De asemenea, copiii și adulții împreună cu voluntarii,  au început, încă de miercuri, 12 aprilie a.c., să încondeieze ouăle pentru a le dărui sau așeza în coșulețele ce vor împodobi masa de sărbătoare.

În  perioada sărbătorii pascale mulţi dintre copiii/tinerii ocrotiţi în unităţile rezidenţiale  se vor  afla în familiile naturale sau substitut,  unde îşi vor petrece sărbătoarea de Paști și vacanța de primăvară. Copiii cu măsură de protecție specială pot fi luaţi acasă în orice perioadă a anului de către familiile/persoanele care solicită acest lucru reprezentanţilor DGASPC Alba. Specialiştii din cadrul direcției efectuează anchete la domiciliul solicitanţilor pentru a se asigura că sunt îndeplinite condiţiile de securitate. Dacă totul se dovedeşte a fi în regulă, se aprobă plecarea copiilor din centre pentru perioada cerută de familia/persoana solicitantă. Atât copiii, cât şi familiile sunt monitorizate de către reprezentanţii DGASPC Alba, până la revenirea minorilor în centre.

Atât copiii – care nu au plecat în familie, cât şi adulţii ocrotiţi în centrele rezidenţiale vor participa la slujbele religioase oficiate cu ocazia acestei sărbători şi vor ajuta, după posibilităţi, la pregătirea mesei de sărbătoare, ca în orice familie de creştini, aşteptând plini de speranţă Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului.

”Cea mai frumoasă sărbătoare din an este  Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului ce vine odată cu primăvara pentru a ne aduce Lumina cea Sfântă  care să ne încălzească sufletele, să ne facă mai buni, mai iertători, mai înţelegători și care ne aminteşte că trebuie să ne bucurăm  de lumina din viață și să-i apreciem  pe semenii noștri, transmite directorul DGASPC Alba, Sorin Valerian Chirilă. (A.M.)

[nggallery id=3793]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult