Curier Județean

FOTO. Concursuri sportive și ședințe demonstrative de lucrări de distrugere, organizate de Batalionul 136 Geniu ”Apulum”, la 80 de ani de la înființare

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul activităților premergătoare aniversării a 80 de ani de la înființarea batalionului, în această săptămână a fost organizată Cupa ”Apulum la cross și tir”.

Petrecerea Divorțaților

Traseul din șanțurile cetății Alba Carolina a fost gazda campionatului militar de cross pe distanța de 3000 m, podiumul fiind ocupat de:

– locul I: Caporal Dumea Raul;

– locul II: Caporal Miheșan Alex;

– locul III: Caporal Laslo Alin.

Câștigătorii au primit cupe și medalii din partea organizatorilor iar echipa de comandă a unității i-a felicitat pe toți participanții pentru dăruire și efortul depus.

Tot în cadrul manifestărilor aniversare, în incinta Poligonului de garnizoană Micești, a avut loc concursul de tir, cu participarea reprezentanților Media de pe plan local dar și ai autorităților publice locale din municipiul Alba Iulia.

Concursul s-a deschis cu o ședință demonstrativă de lucrări de distrugeri, executată de militari din cadrul unității, care au folosit 6,2 kg TNT pentru a distruge diferite piese din lemn și metal.

Entuziasmați și plini de dorință de cunoaștere, participanții au dat dovadă de pricepere și curaj la concursul de tir, unde și-au testat calitățile de trăgător cu pistolul mitralieră cu pat rabatabil calibru 7,62 mm asupra țintei de reglaj cu cercuri dispusă la o distanță de 100 m.

Câștigătorii competiției au fost premiați cu diplome, medalii și cupe, astfel:

– secțiunea masculin:

– locul I: Laviniu Sabău – Radio Reîntregirea Alba Iulia;

– locul II: Ursu Dorin  – Radio Reîntregirea Alba Iulia;

– locul III: Ghergu Robert – Redacției Ziarului „Unirea” Alba Iulia;

– secțiunea feminin:

– locul I: Daniela Stoia – Redacției Ziarului „Unirea” Alba Iulia;

– locul II: Ioana Popa – Radio Reîntregirea Alba Iulia;

A fost acordată diplomă de participare domnului consilier local Mircea Trifu.

”Vă invităm să participați vineri 31.03.2017, începând cu ora 11.00, în Piața Tricolorului din municipiul Alba Iulia, la ceremonia militară dedicată aniversării a 80 de ani de la înființarea Batalionului 136 Geniu ”Apulum” în cadrul căreia, pe acordurile fanfarei Centrului Cultural ”Augustin Bena” se va intona Imnul de Stat, vor fi prezentate mesaje aniversare pentru geniștii albaiulieni, se va decora Drapelul de Luptă al unității, se va primi Drapelul de Luptă al Batalionului 2 Poduri-Râuri model  1940 și vor fi înmânate diplome și plachete aniversare militarilor cu rezultate deosebite obținute la activitățile de instrucție. Nu în ultimul rând, veți putea urmări defilarea Batalionului și un scurt moment artistic prezentat de fanfare”, transmite Batalionul 136 Geniu ”Apulum”.

[nggallery id=3682]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult