Curier Județean

FOTO| Comisarul european Elisa Ferreira și ministrul Investițiilor Marcel Boloș, vizită la SJU Alba Iulia. Peste 11 milioane de euro absorbiți de unitatea medicală

FURDUI Alexandru

Publicat

în

FOTO| Comisarul european Elisa Ferreira și ministrul Investițiilor Marcel Boloș, vizită la SJU Alba Iulia. Peste 11 milioane de euro absorbiți de unitatea medicală

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a primit, miercuri seara, vizita comisarului european, doamna Elisa Ferreira și a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Marcel Ioan Boloș.

Petrecerea Divorțaților

„Am prezentat oaspeților noștri investiții realizate, aflate în derulare sau pe care intenționăm să le realizăm, în perioada următoare, pentru a crește calitatea serviciilor medicale oferite pacienților. O parte dintre proiectele noastre, pe care le implementăm în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, sunt realizate cu fonduri europene nerambursabile.

Valoarea fondurilor nerambursabile pe care am obținut-o, pentru diferite proiecte, este de 11,2 milioane euro”, au transmis reprezentanții SJU Alba Iulia

Vizita a fost efectuată după festivitatea de semnare oficială, la Sala Unirii, a Acordului de Parteneriat dintre Comisia Europeană și România pentru perioada 2021-2027.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult