FOTO| Comemorare spontană la statuia lui Iuliu Maniu din Alba Iulia: 67 de ani de la martiriul din închisoarea Sighet

Comemorare spontană la statuia lui Iuliu Maniu din Alba Iulia: 67 de ani de la martiriul din închisoarea Sighet

Astăzi la ora 15.00, la împlinirea a 67 de ani de la martiriul din închisoarea Sighet, a avut loc o comemorare spontană și o depunere de coroane de flori la statuia lui Iuliu Maniu din Alba Iulia.

Astăzi, 5 februarie 2020, este o zi tristă pentru toți cei care apără și au ca model principiile și valorile adevărate ale acestui neam.  Se comemorează moartea, în închisoarea de la Sighet, a marelui patriot român, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri, Iuliu Maniu.

Marele lider țărănist e unul dintre singurii conducători ai României care și-a respectat principiile până la capăt:

„Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr”.

Iuliu Maniu s-a născut în anul 1873 în satul sălăjean Bădăcin. Tatăl său, Ioan Maniu, era fiul Elenei Bărnuțiu, sora marelui luptător pașoptist Simion Bărnuțiu. Ioan Maniu a crescut în casa unchiului său. El s-a căsătorit cu fiica vicarului greco-catolic Demetriu Coroianu, Clara. Aceasta era sora redactorului Memorandumului din 1892, Iuliu Coroianu. El care a fost căsătorit, la rândul său, cu Dorina Rațiu, fiica lui Ioan Rațiu, conducătorul Partidului Național Român din Transilvania și șeful mișcării memorandiste.

Ultimele clipe

Cauzele decesului lui Iuliu Maniu sunt multiple, scrie site-ul istorie-pe-scurt.ro Hrana proastă şi puţină pe care o primeau deţinuţii politici, inclusiv Maniu care avea aproape 80 de ani, a contribuit la slăbirea fizică a tuturor celor închiși la Sighet. Ca în cazul deţinuţilor din lagărele naziste, gardienii comunişti ofereau prizonierilor hrană cu extrem de puţine calorii, în speranţa că se vor stinge mai repede. Supa era cel mai adesea apă chioară, rareori mai plutea câte o mică legumă. Delicatesă era o bucățică tare de buză păroasă de vită. Cardinalul Iuliu Hossu relatează că medicul închisorii nu a oferit vreun de tratament medical suferinzilor. Uneori, cei grav bolnavi obţineau câte o îmbunătăţire a regimului alimentar. De exemplu, primeau cartofi. Ioan Suciu, „episcopul tineretului”, a primit hrană puţin mai bună decât cea pe care o primeau deţinuţii obişnuiţi abia în momentul în care corpul său nu o mai putea asimila. La toate acestea se adăuga frigul accentuat de zidurile groase ale vechii închisori austriece, gerul din nordul României devenind deseori ucigător. Celula lui Iuliu Maniu de la parter își arată și azi, în cadrul muzeului, toată hidoşenia. Un pat de fier, cu o saltea deşirată, cu zăbrele groase, întunecată şi cavernoasă – acesta este aspectul celulei în care, în februarie, frigul devine mortal. Iuliu Maniu era cât pe ce să aibă o soartă similară cu ceilalți deținuți: să treacă la cele veşnice fără să aibă măcar o lumânare la cap sau să fie cineva lângă ei care să rostească o rugăciune.

Nicolae Haralambie Carandino (1905-1996), jurnalist și fost coleg de detenție cu marele țărănist își amintește: ”Iuliu Maniu suporta în închisoare acelaşi climat de nobleţe în care toată viaţa se complăcuse. Nici o şovăială, nici o slăbiciune la acest bătrân care prefera să moară în închisoare decât să fie preşedinte al consiliului care să gireze, el, democratul de o viaţă, un regim de sclavie. Agonia lui Maniu a durat câteva zile. Conştient că moare, privea în gol şi bolborosea cuvinte pe care ne străduiam să le pricepem. Ultimele cuvinte pe care le-a rostit le-am auzit discret: «Ce frumoasă femeie era Clara!» (iubita din tinereţe a lui Maniu). Câtă tristeţe te cuprinde şi numai la aceste cuvinte intime ale marelui Om care a sacrificat totul pentru a putea să-şi îndeplinească destinul faţă de patrie…”.

„Am avut un regim odios, fără cearceafuri, fără perine cu saltea de paie curată”. Pe Carandino l-au mutat paznicii cu Maniu ca să-l îngrijească. „Îmbătrânise”. Ultima plimbare la aer s-a desfășurat scos de subţiori, tărât pur şi simplu de Carandino şi un alt coleg, Bornemisa. Preotul greco-catolic, Alexandru Raţiu, l-a informat pe Carandino prin „ţeava de calorifer” , despre prezenţa sa acolo şi i-a promis că în noiembrie (1952) va intra în celula lui Maniu. Cu ajutorul unui paznic bihorean Pascu Florian – numit de deţinuţi Picolo – preotul a intrat în grabă la Maniu şi l-a spovedit şi i-a dat dezlegarea creştină. „Era foarte slăbit”. „Maniu tremura de frig, avea numai o pătură cazonă, de închisoare, dar a fost foarte fericit că a putut să se spovedească. Aflând vestea că va fi spovedit, se sculase de dimineaţă, şi-a spus rugăciunile şi a aşteptat cu nerăbdare preotul. Iar după spovedanie a rostit împăcat: Acum pot să mor”.

Gheorghe Raţă, un alt fost deţinut de la Sighet spune: „Badea Iuliu – cum i se adresau cei apropiaţi – avea aproape 80 de ani, a stat în celula igrasioasă şi rece de la Sighet, care i-a instalat în organism un reumatism poliarticular acut, făcându-i imposibile mişcările şi chiar ridicarea din pat. De aceea a făcut numeroase escarte care s‑au infectat, au devenit purulente şi mediu de înmulţirea viermilor, ceea ce l-a determinat pe comandant să apeleze la un voluntar gata să-l îngrijească, urmând, deci, să împartă aceeaşi celulă cu Iuliu Maniu”. A răspuns apelului Ioan Raţă Tarciz, care a stat în aceeaşi celulă cu Maniu timp de şase luni, îngrijindu-l cu multă dragoste şi devotament, curăţindu-i rănile şi ajutându-l să le vindece, cu toate că acesta a continuat să fie imobilizat la pat din cauza slăbiciuni.

Preotul Alexandru Todea spune: „În 1953, prin luna ianuarie, Carandino îmi spunea că Maniu e foarte grav bolnav şi că el crede că e vorba de sfârşit şi vrea să se mărturisească. Profitând de un gardian bun, după ce Maniu s-a pregătit, în prealabil, spunându‑şi rugăciunea, am ridicat năframa cu mătura în mâna stângă şi am ţinut-o în loc de toiag arhi­e­resc şi am spus cuvintele: «Dom­nul Dumnezeul şi Mân­tui­torul nostru, Iisus Cristos, cu darul şi îndurările iubirii, să vă ierte, domnule Maniu, de păcatele dumneavostră, iar eu, ne­­vred­­nicul preot, prin puterea care mi s-a dat, vă iert de toate pă­­catele. În numele Tatălui, al Fiu­­lui, al Sfântului Spirit, Amin!»”.Iuliu Maniu a murit pe 5 februarie 1953.

[nggallery id=7697]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI