FOTO| Casa „Citera” construită în 1849 lângă Zlatna, va fi restaurată și conservată cu ajutorul voluntarilor de la „Ambulanța pentru Monumente”
Casa „Citera” construită în 1849 lângă Zlatna, va fi restaurată și conservată cu ajutorul voluntarilor de la „Ambulanța pentru Monumente”
Voluntarii proiectului românesc „Ambulanța pentru monumente”, se află în județul Alba, în perioada 20 iunie – 11 iulie și vor restaura și conserva Casa „Citera”, o locuință construită în 1849, lângă orașul Zlatna.
Casa „Citera” este o casă amplasată la nord-este de orașul Zlatna într-o zona izolată, sub Masivul Dâmbău. Este o casă specifică arhitecturii vernaculare a satelor risipite pe înălțimi, cum sunt cele din această zonă. Casa, pe langă arhitectura simplă și patina materialelor locale din care este construită are o inscriptie cu datarea momentului construcției – 1849 , rar întalnită în arhitectura civilă rurală.
Învelitoarea clădirii, în momentul de față este din elemente ceramice de factură industrială care nu corespund perioadei de construcție a clădirii dar nici cu materialele întâlnite local. Pentru a reduce degradările din infiltrații cât și cele datorate încărcarii învelitorii actuale, se va îndepărta învelitoarea din elemente ceramice de factura industrială, se va intervenii asupra structurii șarpantei, se vor inlocui lații și se va pune o învelitoare de șindrilă specifică zonei.
În același timp se va completa o parte a elementelor structurale degradate: căpriori, cosoroabe, coarde, bârne ale pereților și se va interveni la sistemul de drenaj perimetral al clădirii.
Documentația de clasare în LMI a acestei clădiri este în curs de realizare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update | Poliția din Alba a fost sesizată că un elicopter s-ar fi prăbușit în zona Cheile Ordâncușei – Peștera lui Ionele, din comuna Gârda de Sus: Ce au transmis reprezentanții ROMATSA
Poliția din Alba a fost sesizată că un elicopter s-ar fi prăbușit în zona Cheile Ordâncușei – Peștera lui Ionele, din comuna Gârda de Sus: Ce au transmis reprezentanții ROMATSA Poliția din Alba a fost sesizată cu privire la un elicopter care s-ar fi prăbușit în zona Cheile Ordâncușei – Peștera lui Ionele, din comuna […]
Incidentele antisemite, antirome și xenofobe pot fi raportate pe Platforma Stop Rasism – stoprasism.ro. Cum funcționează
Incidentele antisemite, antirome și xenofobe pot fi raportate pe Platforma Stop Rasism – stoprasism.ro. Cum funcționează Platforma Stop Rasism – https://stoprasism.ro/ – a devenit funcțională începând de joi, 8 octombrie 2026, ca instrument de informare a cetățenilor și de facilitare a raportării incidentelor antisemite, antirome și xenofobe de către victime sau martori ai manifestărilor de […]
Minunea de la Parcul Alba Iulia Nord: 10 lei/mp pentru expropriați, 100 de euro/mp prin Trifu Imobiliare pentru cei 594 mp ai primarului Pleșa, aflați în vecinătatea parcului și „ratați” în declarația de avere!
Minunea de la Parcul Alba Iulia Nord: 10 lei/mp pentru expropriați, 100 de euro/mp prin Trifu Imobiliare pentru cei 594 mp ai primarului Pleșa, aflați în vecinătatea parcului și „ratați” în declarația de avere! La Alba Iulia se construiește un parc de peste opt hectare, cu lacuri, zone de agrement, alei și spații verzi, printr-o […]
