FOTO: Antrenamentul oficial al echipei CSO Cugir, efectuat cu 24 de ore înaintea barajului, pe stadionul din Oradea
Cu 24 de ore înaintea meciului de baraj, CSO Cugir a efectuat antrenamentul oficial pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, acolo unde va juca partida de baraj cu Rapid Jibou, reprezentanta judeţului Sălaj.
Antrenamentul oficial a început la 17.30 şi a durat aproximativ 60 de minute, timp în care lotul format din cei 18 jucători a făcut o încălzire, însoţită de anumite exerciţii cu specific tactic, şedinţă de pregătire în urma căreia antrenorul Kilin a definit primul „11” pentru partida de mâine.
Echipa de sub Drăgana s-a înfiinţat în 2008, acum 5 ani, promovând în 2010 în al 4-lea eşalon. Cu un lot mult peste Liga a IV-a, CSO Cugir a fost pe podium în ultimii trei ani, locul 3 (2011), locul doi (2012), prima poziţie în acest sezon cu 21 de puncte în faţa locului secund, Performanţa Alba Iulia.
Meciul de baraj pentru Liga a III-a se desfăşoară într-o singură manşă, iar dacă după cele 90 de minute regulamentare rezultatul va fi egal se vor juca două reprize de prelungiri de câte 15 minute. Dacă se impune, accederea în Liga a III-a va fi decisă de loviturile de departajare.
Brigada de arbitrii este formată din centralul Florin Marcu care este de profesie medic, arbitru de Liga 1. Octavian Şovre – arbitru asistent FIFA şi Dorin Mudura, arbitrul asistent, devenit celebru după ce a fost strâns de gât de fostul internaţional Ionel Ganea, în timpul unui meci de fotbal între Poli Timişoara şi Rapid Bucureşti în 2007.
Mai multe poze de la antrenamentul oficial pot fi văzute pe pagina de Facebook a Ziarului Unirea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]
















