Curier Județean

FOTO| AMENZI de 4900 de lei date de jandarmii din Alba într-o singură zi. 12 persoane prinse la pescuit fără permis pe râul Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma unor acțiuni desfășurate ieri, 20.09. a.c., în mai multe localități din județul Alba, 19 persoane au fost sancționate de jandarmi cu amenzi în valoare totală de 4.900 lei, pentru fapte care contravin normelor de conviețuire socială și pentru încălcarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura.

Astfel, 12 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani din localitățile Ocna Mureș, Teiuș, Mihalț și Stremț au fost surprinse pescuind pe râul Mureș, fără a deține permis de pescuit, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 3.700 lei.

În cadrul aceleiași acțiuni, alte 7 persoane din localitățile Ocna Mureș și Unirea cu vârste cuprinse între 24 și 56 de ani, au fost surprinse ieri în timp ce consumau băuturi alcoolice în locuri publice, faptă prevăzută în Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 1.200 de lei.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora constă în limitarea faptelor de natură contravențională și penală și asigurarea unui climat ridicat al liniștii și ordinii publice.

Recomandăm persoanelor pasionate de pescuit să studieze prevederile Ordonanței de urgență 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, dar și sancțiunile care decurg din nerespectarea acestor prevederi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult