Curier Județean

FOTO VIDEO| Acțiuni de informare dedicate creșterii siguranței rutiere, desfășurate de polițiștii din județul Alba

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

FOTO VIDEO| Acțiuni de informare dedicate creșterii siguranței rutiere, desfășurate de polițiștii din județul Alba

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia continuă acțiunile de informare a conducătorilor auto cu privire la noile modificări legislative în materie penală.

Petrecerea Divorțaților

De curând, a fost promulgată Legea nr. 213 din 2023 care aduce modificări articolului 91 din Codul Penal.

Potrivit noilor reglementări, ”Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

În cadrul activităților, polițiștii și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia le-au oferit participanților la trafic informații despre riscurile și vulnerabilitățile la care se expun în momentul în care decid să conducă un autoturism, fiind sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Pentru a preveni accidentele rutiere grave, care se petrec din cauza consumului de alcool sau a altor substanțe, conducătorii auto au fost îndemnați să transmită informațiile primite tuturor cunoscuților.

Stimați conducători auto, nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.

Consumul de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv este incompatibil cu conducerea autovehiculelor. Pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru conducătorul auto, pasageri și ceilalți participanți la trafic, crescând șansele de implicare într-un accident rutier.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, comit încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Pentru a conduce în siguranță, conducătorul auto trebuie să își păstreze starea de atenție, să reacționeze rapid, să vadă clar și să aprecieze corect distanța și viteza. Alcoolul și drogurile afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacție, echilibrul și capacitatea de a vorbi. Când aceste funcții sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier crește exponențial.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați  Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]

Citește mai mult