FOTO: Acțiuni de amploare ale polițiștilor pe raza județului Alba. 14 permise reținute, bunuri confiscate și amenzi de peste 77.000 de lei aplicate într-o singură zi
În perioada 12 – 14 mai 2017, poliţiştii din judeţul Alba acţionează, în sistem integrat, în baza unui
plan elaborat la nivel naţional. În data de 13 mai, 200 de poliţişti au desfăşurat 8 acţiuni punctuale şi au constatat 19 infracțiuni şi 285 de abateri contravenţionale ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 77.060 lei.
În cursul zilei de ieri, 13 mai, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, au continuat acţiunile cu efective mărite, pentru creşterea siguranţei cetăţenilor.
Astfel, au fost organizate 8 acţiuni şi controale, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi pentru creşterea siguranţei traficului rutier.
În urma acestor acţiuni, polițiștii au constatat 19 infracţiuni dintre care una de natură judiciară, două de natură economică, 3 la regimul armelor şi al substanţelor periculoase, 7 infracţiuni rutiere, 6 alte genuri de infracţiuni şi 285 de abateri de natură contravenţională ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 77.060 lei.
Dintre abaterile contravenţionale, 51 au fost aplicate la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 173 la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, 19 pentru încălcări ale normelor legale privind activităţile de natură economică, 6 pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, iar restul la alte acte normative.
Dintre sancţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 74 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Totodată au fost reţinute 14 permise de conducere, din care 6 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au indisponibilizat o armă de vânătoare al cărei proprietar nu a respectat prevederile legale privind deţinerea şi au confiscat 41,6 kilograme de produse de protecţie a plantelor.
Poliţiştii de investigaţii criminale au făcut 7 verificări la persoanele arestate la domiciliu, au dat în urmărire două persoane şi au pus în executare două mandate de executare a pedepsei închisorii.
În urma controalelor efectuate la mai multe societăți comerciale, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au constatat 2 infracţiuni, au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale şi au indisponibilizat bunuri în valoare de 1.275 lei.
Acţiunile cu efective mărite, în sistem integrat, continuă.
[nggallery id=3940]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]
Foto | Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul
Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul Primăria Blaj caută un constructor pentru reabilitarea Scuarului Petöfi Șándor. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie 2026. Din spațiu verde clasic, […]
Video | Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici”
Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici” Un tânăr din India, în vârstă de 25 de ani, venit de aproximativ trei ani și jumătate în România, a deschis, alături […]
