FOTO| Acțiune de ecologizare pe malul râului Ampoi, realizată de LIONS Alba Iulia
Sâmbătă, 3 octombrie, Lions Club Alba Iulia a organizat o acţiune de ecologizare în zona digului aflat la intrarea în Alba Iulia, din direcţia Bărăbanţ. Acţiunea a reunit iubitori de natură, atât membri Lions cât şi voluntari iubitori de natură şi reprezentanţi ai LEO Club Alba Iulia Fortress. Mai mult de 25 de adulţi şi copii au strâns pe parcursul dimineţii o cantitate importantă de deşeuri de pe malul Ampoiului. În urma lor au lăsat o pajişte curată, numai bună pentru o plimbare în natură.
La final, cei mai tineri dintre participanţi au declarat că abia așteaptă următoarea acțiune de ecologizare.
Obiceiurile sănătoase se deprind de la vârste mici, așadar felicitări părinților care îi implică pe copii în astfel de activități! Lions Club Alba Iulia le mulțumeşte tuturor celor care s-au alăturat iniţiativei şi îi aşteaptă cu drag la viitoarele acţiuni ale clubului.
Fondat în anul 2003, Lions Club Alba Iulia numără în prezent 25 de membri. Clubul este parte componentă a celei mai mari organizaţii de voluntari din lume – Lions Clubs International, care numără 1,4 milioane de membri. Domeniile în care organizaţia desfăşoară activităţi de voluntariat sunt sănătatea publică, ecologia şi cultura.
Membrii clubului sunt implicaţi în viaţa comunităţii locale şi colaborează cu alte organizaţii de voluntariat, mai ales atunci când apar nevoi stringente. Prin intermediul acţiunii “Uniţi pentru Alba”, desfăşurată în 2020, persoanele vulnerabile şi categoriile de persoane aflate în situaţii de risc au primit materiale medicale de protecţie împotriva virusului SARS-COV-2.
Tot în domeniul sănătăţii Lions Alba Iulia a organizat de-a lungul anilor mai multe acţiuni, cea mai importantă fiind screeningul oftalmologic. Prin intermediul organizaţiei Lions, copiii de grădiniţă din municipiul Alba Iulia au beneficiat de consultaţii gratuite încă din anul 2015. În 2017 acţiunea s-a extins la nivel judeţean, peste 1500 de copii fiind testaţi în anul respectiv. Campania a continuat în 2018 şi 2019.
Cultura este un alt domeniu în care a fost implicat clubul albaiulian, prin organizarea unui festival de muzică de cameră, a unor conferinţe pe teme istorice în anul centenarului şi prin donarea de instrumente muzicale Liceului de Arte Regina Maria din Alba Iulia în cadrul campaniei “100 de instrumente pentru tinere talente”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
