Ştirea zilei

FOTO: Accident rutier pe Autostrada A1: Autoturism acroșat de un TIR – pentru două persoane a intervenit descarcerarea

Alexandra Mates

Publicat

în

accident pe A1 Sebes Deva22Un accident rutier grav s-a petrecut marţi dimineaţă, în jurul orei 4.00, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sebeş-Orăştie. Au fost implicate un TIR şi un autoturism, iar două persoane au rămas blocate într-una dintre maşini.

UPDATE: Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, este vorba despre un TIR înmatriculat în Alba, care în timp ce se deplasa pe sensul Sebeş – Orăştie a acroşat un autoturism de pază al autostrăzii (Dacia Logan aparţinând firmei W.B.C. Boxguard), care circula pe banda de urgenţă.

Unul dintre cei doi bărbaţi, încarceraţi în Logan,  era în stare de inconştienţă la sosirea paramedicilor. Ambii au fost tansportaţi de urgenţă la spital, pentru investigaţii medicale şi îngrijiri.

UPDATE: ”În data de 27.05.2014, ora 03.17, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, C.C.O., de 31 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de un autoturism care se deplasa pe banda de urgenţă, acroșându-l. În urma accidentului, conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă 41 de ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, a suferit leziuni corporale grave iar un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Turdaş, judeţul Hunedoara, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internat în spital. Cercetările sunt continuate”, precizează reprezentantul IPJ Alba.

”SMURD Sebeș a fost solicitat să intervină în această dimineaţă, la ora 03.20, pe autostrada A1, km 311+100 m, pe sensul de mers Sebeș – Deva la un accident rutier, produs între  un autotren şi un autoturism. În urma accidentului 2 persoane au fost rănite. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD B2 şi o ambulanţă SMURD – Terapie Intensivă Mobilă, pentru descarcerarea persoanelor rămase blocate între fiarele mașinii, pentru asistenţă şi prim ajutor medical și pentru transportarea acestora la spital”, a precizat reprezentantul ISU Alba.

[nggallery id=1819]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult