Ştirea zilei

FOTO: Accident rutier mortal pe DN7: TIR înmatriculat în Alba lovit în plin de un autoturism care apoi a luat foc

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat de 30 de ani din Deva a decedat, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe DN 7, în zona localității Mintia, județul Hunedoara. Acesta a intrat cu autoturismul pe care îl conducea pe constrasens şi a lovit frontal de un TIR înmatriculat în Alba. Impactul a fost atât de puternic încât motorul maşinii a luat foc şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor şi a echipajelor de la descarcerare.

Potrivit mesagerulhunedorean.ro șoferului autotrenului a văzut că autoturismul Skoda a intrat pe contrasens și că se îndreaptă direct către camion. A frânat, dar nu a mai putut evita impactul. De fapt, șoferul autotrenului a fost cel care a anunțat la numărul unic 112 accidentul și a încercat, folosind extinctoarele din dotare, să stingă flăcările și să-l scoată pe bărbat din interiorul mașinii.

accident TIR2După sosirea pompierilor și ambulanței victima a fost scoasă din mașină și dusă la Spitalul Județean din Deva unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe, deoarece avea multiple traumatisme grave. Deși medicii spitalului devean au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i salva viața, tânărul a murit câteva ore mai târziu.

Sursa: mesagerulhunedorean.ro
Foto: citynews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult