Ştirea zilei

FOTO. Accident în Alba: Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită după ce căruța în care se aflau a fost lovită de un autoturism

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită, miercuri după-masa, pe un drum județean din Alba, după ce căruța în care se aflau a fost lovită de un autoturism care a pătruns pe contrasens. 

Petrecerea Divorțaților

accident-mortal01Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IPJ) Alba, în jurul orelor 13.31, pe DJ 107 la kilometrul 57 , în afara localității Sîncel, B.C., de 29 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Sîncel – Blaj, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă si s-a răsturnat, moment în care a intrat în coliziune cu o căruţă în care se aflau două persoane.

În urma accidentului, C.N., un bărbat de 75 de ani, din Sîncel, ce se afla în căruţă, a decedat.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a fost chemat să intervină pentru descarcerare, însă bărbatul decedase.

Femeia care se mai afla în căruță a fost rănită, însă nu grav, și a primit îngrijiri medicale.

Poliția a deschis o anchetă, iar cercetările continuă.

[nggallery id=2857]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult