FOTO: A fost înfiinţată Parohia 7 Cugir. Noul preot este părintele Mihai Gălăţeanu
În cea de-a doua zi a Crăciunului, credincioşilor care au luat parte la slujba de vecernie de la Biseica „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir li s-a făcut cunoscut că, prin binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei a fost înfiinţată Parohia 7 Cugir.
Preotul Ionel Arsu, protopop în cadrul protopopiatului Sebeş i-a informat pe credincioşii prezenţi la serviciul divin că s-a procedat la o nouă reaşezare a locuinţelor la nivelul comunităţii locale, fapt ce a determinat înfiinţarea unei noi parohii menite să-i aducă pe credincioşi cât mai aproape de lăcaşul de cult şi de slujitorul Domnului.
„Din însărcinarea IPS Irineu –Arhiepiscop al Alba Iuliei, mă aflu în această seară alături de dumneavoastră pentru a vă spune că de la începutul anului care vine, va lucra alături de părintele paroh Mircea Giurgea şi împreună cu dumneavoastră, preotul Mihai Gălăţeanu, care în urma unui concurs a primit binecuvântarea de a sluji în aceast lăcaş de cult ca părinte paroh în Parohia 7 Cugir’’, a spus preotul protopop Ionel Arsu.
Părintele Mihai Gălățeanu are 28 de ani și este originar din Orăștie. Este căsătorit și are 2 copii. Este absolvent al Facultații de Teologie din Alba Iulia și al cursurile de master din cadrul aceleiași facultăți, specializarea Teologie comparată. A slujit timp de 5 ani în Parohia Ortodoxă Papiu Ilarian, Protopopiatul Luduș, jud. Mureș.
În perioada studenției a participat la un program desfășurat în Muntele Athos pe o perioadă de trei saptamani, eveniment care i-a facilitat cunoașterea programului și rânduielilor vieții monahale.
La rândul său, preotul paroh Mircea Giurgea l-a felicitat pe tânărul părinte, urându-i să aibă o pastoraţie cât mai rodnică. L-a asigurat de asemenea, că v-a sluji într-o parohie bine înjghebată, cu un lăcaş de cult de o deosebită ţinută, iar sfinţia sa îi va fi un bun sfetnic.
Potrivit informaţiilor primite de la părintele Giurgea, serviciul divin va avea loc conform programului. Fiecare dintre cei doi preoţi vor ţine slujbele religioase, câte o săptămână fiecare, iar în zilele de duminică şi sărbătorile religioase vor sluji împreună.
De menţionat că la evenimentul de numire a noului paroh a fost prezent primarul Cugirului Adrian Teban.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=2850]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
