FOTO| 500 ghiozdane complet echipate, donate copiilor defavorizați din Alba: Campania ”Înapoi la școală” 2022, derulată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, Star Assembly și Star Transmission
FOTO| 500 ghiozdane complet echipate, donate copiilor defavorizați din Alba: Campania ”Înapoi la școală” 2022, derulată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, Star Assembly și Star Transmission
Crucea Roșie Română Filiala Alba, alături de companiile Star Assembly Sebeș și Star Transmission Cugir, a desfășurat o amplă activitate umanitară în mai multe comunități vulnerabile din județul nostru, cu prilejul începerii noului an școlar.
Campania s-a derulat sub sloganul ”Înapoi la școală” și a fost dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, care provin din familii defavorizate, cu nevoi de ordin socio-material.
Menirea campaniei ”Înapoi la școală”a fost de a susține DREPTUL LA EDUCAȚIE pentru copiii vulnerabili, prin crearea de șanse egale de integrare în unităţile de învăţământ și facilitarea accesului la rechizite școlare, în vederea continuării studiilor.
Un număr total de 500 de copii din județul Alba au primit câte un ghiozdan de foarte bună calitate, un set de rechizite complet (aprox. 15 caiete de diferite tipuri, bloc de desen, set stilou școlar cu cartușe, pixuri, creioane, penar, seturi de carioci, creioane colorate, culori tempera, acuarele, pensule, lipici, radieră, notes adeziv, ascuțitoare, etichete școlare, foarfeca, trusă geometrie, compas metalic etc.), măști de unică folosință și produse de igienă personală (pastă de dinți și săpun).
Comunitățile vizate, în cadrul campaniei desfășurate anul acesta, au fost municipiile Alba Iulia, Sebeș (Sebeș, Petrești, Răhău) și Aiud (Aiud, Aiudul de Sus și Ciumbrud), orașul Cugir, orașul Abrud, orașul Teiuș (Căpud, Teiuș, Pețelca) și comunele Cricău (Cricău, Craiva, Tibru), Ighiu (Ighiu, Bucerdea Vinoasa, Telna, Șard), Galda de Jos (Galda de Jos, Benic, Mesentea, Cetea), Stremț (Stremț, Geoagiu de Sus, Geomal), Râmeț ( Cotorăști, Valea Uzei, Valea Mănăstirii), Meteș (Meteș, Lunca Meteșului, Ampoița, Văleni, Tăuți, Poiana Ampoiului) și Șona (Șona, Sânmiclăuș).
Valoarea bunurilor donate depășește suma de 48.000 Euro.
Atât ghiozdanele cât și seturile de rechizite au fost adaptate vârstei, genului, precum și ciclului de învățământ (0-IV, V-VIII și IX-XII), astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor educaționale.
În selectarea copiilor și distribuirea pachetelor, am beneficiat de sprijinul primăriilor din localitățile vizate. Ghiozdanele au fost înmânate personal copiilor de către reprezentanți ai Crucii Roșii Române Filiala Alba, Star Assembly, Star Transmission, precum și din cadrul autorităților locale, realizându-se deplasări în teren, din casă în casă, în 4 zile diferite, în perioada 31 august – 3 septembrie 2022.
Ne-am bucurat să avem alături de noi în această campanie peste 20 de angajați ai companiilor Star Assembly și Star Transmission, precum și 17 angajați și voluntari ai organizației noastre, cărora le suntem recunoscători pentru implicare, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile.
De asemenea, le mulțumim companiilor Star Assembly și Star Transmission pentru continuarea acestui frumos parteneriat educațional, cu impact direct în viața școlarilor din Județul nostru.
Și nu în ultimul rând, le urăm tuturor copiilor un an școlar incununat cu reușite și împliniri!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
