FOTO| 100 de familii defavorizate din Aiud au primit pachete cu alimente prin campania „Un licăr de lumină”, organizată de ASCOR Alba Iulia
100 de familii defavorizate din Aiud au primit pachete cu alimente prin campania „Un licăr de lumină”, organizată de ASCOR Alba Iulia în parteneriat cu Parohiile Ortodoxe „Sf. Arhid. Ștefan” (Augsburg) și „Adormirea Maicii Domnului” (Aiud).
Dintotdeauna, printre atribuţiile sacerdotale, la loc de cinste s-au aflat şi activităţile socio-caritative, organizate în duhul comuniunii şi al fraternităţii pentru cei aflaţi în suferinţă, ele evidenţiind implicarea permanentă a Bisericii în problemele sociale ale enoriaşilor săi.
Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii subliniază faptul că Sfânta Liturghie şi filantropia socială a Bisericii se întrepătrund,
întrucât cea mai însemnată Taină este celebrarea filantropiei dumnezeieşti, în vreme ce filantropia socială a faptelor bune este o rodire sau o desăvârşire a Dumnezeieştii Liturghii în lume, în viaţa socială. Altfel spus, viaţa duhovnicească a Bisericii rodeşte în viaţa socială a creştinilor o implicare activă în vederea mântuirii, prin toate mijloacele necesare.
În sensul acesta, marţi, 12 ianuarie a.c., ASCOR Alba Iulia, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Augsburg (Germania) și cu Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Aiud, reprezentată de părintele paroh Nicolae Aloman, au organizat o acţiune social-filantropică menită să bucure sufletele mai multor persoane cu posibilităţi financiare reduse. În cadrul acestui eveniment nobil s-au implicat activ şi membrii ASCOR Alba Iulia.
Astfel, au fost vizitate toate cele 100 de familii defavorizate de pe strada Hotar din municipiul Aiud, care, prin grija comunităţii parohiale din Germania, au primit pachete cu alimente.
În contextul misionar al zilele noastre, mai mult ca oricând, este nevoie de ajutor şi sprijin pentru cei aflaţi în diferite dificultăţi. Întrucât şi pandemia generată de noul coronavirus adânceşte prăpastia dintre oameni, suntem conştienţi de importanţa iubirii aproapelui sau a lucrării filantropice în lume.
Aşadar, aceste familii de pe strada Hotar se bucură de o atenţie sporită din partea comunităţii parohiale, având în minte în permanenţă cuvintele lui Hristos: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi” (In. 15, 12), putem înţelege tainica legătură între Filantropia divină a Sfintei Treimi şi filantropia eclesială a creştinilor.
[nggallery id=8081]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
