Actualitate

Fostul primar Cristian Popescu Piedone va fi ELIBERAT: Înalta Curte i-a admis recursul în casație în dosarul Colectiv

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul primar Cristian Popescu Piedone va fi ELIBERAT: Înalta Curte i-a admis recursul în casație în dosarul Colectiv

Fostul primar al sectorului 5 din București, Cristian Popescu Piedone, condamnat în Dosarul Colectiv, va fi eliberat, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Petrecerea Divorțaților

Instanța a casat, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a lui Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală din 16 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală.

În rejudecare, magistrații Înaltei Curți l-au achitat pe Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat și au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone.

Astfel, instanța a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Decizia este definitivă.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult