Fondatorul Supremia, Levente Bara, va investi 2,5 milioane de euro într-o nouă fabrică în localitatea Ciugud
Fondatorul Supremia, Levente Bara, va investi 2,5 milioane de euro într-o nouă fabrică în localitatea Ciugud. Compania Transilvania Nuts, procesatorul de miez de nucă deţinut de acesta şi Alexandru Chiric, va realiza produse precum nucă caramelizată, ulei de nucă bio sau batoane din nuci şi fructe uscate.
„Ideea unei afaceri în domeniul procesării miezului de nucă a venit în urmă cu trei ani. La Supremia făceam umpluturi de nucă pentru prăjituri şi folosind miezul de nucă ne-am gândit că putem face propriul business în domeniu. Am început încet încet şi am văzut că există cerere pe piaţă“, povesteşte Levente Bara, antreprenorul care a pus bazele producătorului de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Group în urmă cu 15 ani şi care a vândut businessul anul acesta către grupul francez Solina.
În plus, pentru dezvoltarea activităţii, compania a cumpărat recent şi Ava 3 Company SRL din Curtici – Arad, unul dintre cei mai mari procesatori de miez de nucă din România. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 27 de milioane de lei (peste 6 mil. euro). În urma tranzacţiei, Transilvania Nuts îşi va mări capacitatea de producţie de cinci ori, precum şi numărul clienţilor de pe piaţa locală şi europeană.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]