Sport

Fogoroşi vs Manea – o dispută inedită

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică, la Blaj, de la ora 18.00, finala Cupei României (arbitrată de braşoveanul Robert Dumitru) reprezintă o premieră pentru ambele combatante, dar şi un inedit duel al băncilor tehnice. Ştefan Fogoroşi l-a avut elev pe Mihai Manea atât la Sebeş cât şi la Zlatna, cu ultima echipă cucerind trofeul judeţean (Cupa României în 2009). Cu acest prilej îşi va face retragerea din activitatea competiţională Dan Comşa (Viitorul Sântimbru), ce va da lovitura de începere, la 44 de ani (viitorul antrenor al formaţiei Sportul Sebeş). Combatantele s-au întâlnit ultima dată în etapa de final a Ligii a IV-a, când Europa (locul secund) a învins Viitorul Sântimbru (poziţia a 7-a) cu 2-0.
Destule absenţe în ambele tabere, Stan (Viitorul), respectiv Samoilă, Sg. Oara, M. Cristea, G. Jurcă şi Lenghel (Europa). „Europa, prin prisma valorilor individuale pare favorită, însă noi ne jucăm şansa şi vrem să profităm de accederea pentru prima dată în finală şi să producem surpriza”, a afirmat Ştefan Fogoroşi (45 ani). Acesta este obişnuit cu aerul tare din competiţia „KO”, ajungând în optimi în 2001 (cu Minaur Zlatna, 0-5 cu FC Braşov) şi în „16”-imi tot cu gruparea de pe Ampoi în 2009 (0-5 cu Dinamo, M. Manea – titular). „Am avut ce învăţa în timp de la nea Fane. Îmi doresc un meci spectaculos şi pe undeva să reuşim să ne revanşăm după ratarea prezenţei la barajul de promovare”, a spus Mihai Manea (30 ani), care ca jucător a prins o semifinală cu Farul Constanţa, dar şi o prezenţă în optimi cu FC Unirea Alba Iulia (2006, 1-2 cu Steaua). (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult