Politică Administrație

Florin Roman, vicepreşedinte PNL Alba spune că pensionarii trebuie să acţioneze în instanţă statul pentru recuperarea banilor reţinuţi ilegal din pensie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Afaceriştii de ocazie au început să profite în Alba Iulia de pe urma bulibăşelii legislative în care au fost afundaţi din nou pensionarii dar şi de pe seama ignoranţei acestora. Astfel, contra sumei de 5 lei, pensionarilor le sunt oferite formulare tipizate, pe care aceştia să le completeze şi să le depună la Casa de Pensii Alba, solicitând recalcularea pensiei (celor cărora li s-a calculat greşit contribuţia pentru sănătate). Semnalul de alarmă a fost tras  vineri, 20 aprilie, de vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman, care, având o întâlnire cu un grup de pensionari, a aflat că aceştia nu au înţeles deloc cum îşi pot recupera sumele reţinute ilegal din pensie de statul român şi unii dintre ei chiar şi-au procurat tipizatele respective. „Pensionarii trebuie să înţeleagă că abia după luna mai 2012 îşi vor vedea, teoretic banii. Dar aceşti bani nu există, pentru că ei au fost viraţi şi folosiţi deja de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Soluţia este ca pensionarii să se adreseze instanţei pentru a obliga statul, prin sentinţă executorie, să le plătească sumele reţinute ilegal. Cu penalităţi şi dobânzi, aşa cum şi statul, pe de altă parte, îşi execută financiar cetăţenii rău-platnici. De săptămâna viitoare, la sediul PNL din Alba Iulia, între orele 18.00 – 20.00, pensionarii vor găsi avocaţi care să-i îndrume spre instanţă, cu actele necesare”, a spus Roman. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate

Ioana Oprean

Publicat

în

Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult