Politică Administrație

Florin Roman: PNL propune simplificarea procedurilor de emitere a autorizațiilor de construcție

Ioana Oprean

Publicat

în

În baza prerogativelor legislative ale art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, am depus astăzi Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, demers legislativ care are ca scop simplificarea procedurii de emitere a avizelor necesare autorizației de construcție de către serviciile deconcentrate ale autorităților centrale.

Petrecerea Divorțaților

În acest sens, prezenta propunere legislativă prevede ca emiterea avizelor de către serviciile deconcentrate ale autorităților centrale privind protecția sănătății populației, autoritatea competentă pentru protecția mediului, Comisia Tehnică de Circulație și Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu este necesară pentru anumite categorii de lucrări. De asemenea, intervenția legislativă propune constituirea în cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean/al primarului/Primarului general al municipiului București și funcționarea potrivit prevederilor legale aplicabile, a unei structuri de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și executării lucrărilor de construcții, condusă de arhitectul-șef și având în componență personal cu pregătire în domeniile urbanismului, arhitecturii și construcțiilor, în vederea asigurării nivelului de competență tehnică necesar pentru emiterea în condițiile legii a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire.

Se aduc clarificări în ceea ce privește procesul de reautorizare atât pentru situația neînceperii lucrărilor, nefinalizării lucrărilor în termenul de valabilitate al autorizației de construire, dar și în situația nefinalizării lucrărilor în termenul acordat prin prelungirea valabilității autorizației de construire/desființare. Se instituie obligația ca instituţiile/operatorii economici abilitate/abilitaţi prin lege să emită avizele/acordurile referitoare la rețelele tehnico-edilitare necesare în etapa de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării cererii/documentației specifice complete, sub sancțiunea aplicării unor penalităţi pe zi de întârziere de 5.000 lei.

Având în vedere modalitatea actuală complicată de emitere a autorizării executării lucrărilor în construcții, consider necesară aprobarea prezentei propuneri legislative, pe care o înaintez Parlamentului României spre dezbatere și adoptare.

Florin Claudiu Roman, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult