Flavius Toargă, șef de promoție la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” în 2017, șef de promoție la academie în 2020. Performanța grea de egalat al tânărului ofițer
Într-o postare publicată pe un site de socializare, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” a exprimat mândria cuvenită față de un absolvent al instituției lor, al cârui rezultate academice au continuat să fie excepționale pe parcursul anilor, în pregătirea sa de ofițer.
Sublocotenentul Flavius Toargă, absolvent al Promoției 2017 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a demonstrat că prin muncă, perseverență și seriozitate poți să devii cel mai bun.
Flavius a absolvit colegiul militar albaiulian ca șef de promoție și a fost admis primul la specializarea Controlor trafic aerian la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov.
Timp de trei ani a continuat să fie cel mai bun și a absolvit academia ca șef de promoție la specializarea pe care a urmat-o.
La finalul celor șapte ani de studiu în colegiul militar și academia militară, Flavius este convins că a acumulat cunoștințele necesare pentru o carieră de succes și este pregătit să își servească țara.
„În viață, fiecare dintre noi suntem puși în situația în care trebuie să decidem ceea ce dorim să facem pe viitor. Decizia este una foarte grea, iar în cazul meu am reflectat destul de mult timp asupra tuturor posibilităților.
După îndelungate discuții cu familia, prietenii și alte cunoștințe am decis să aleg liceul militar, un liceu de prestigiu, de care eram sigur că o să mă pregătească pentru o carieră militară înfloritoare, dar și pentru viață. Liceul a fost locul în care am primit bagajul de cunoștințe bogat, complex, care să mă ajute pe drumul anevoios al vieții.
După parcurgerea acestei importante etape a vieții, absolvind ca șef de promoție, am decis să aleg Academia Forțelor Aeriene, un loc de prestigiu, o instituție clasată pe treptele superioare ale societății, loc în care am reușit să acumulez toate cunoștințele necesare viitoarei cariere prin care să-mi servesc țara. Această etapă nu a fost una ușoară, însă prin muncă, seriozitate și devotament am reușit să finalizez cei trei ani într-un mod deosebit de plăcut, reușind să-mi îndeplinesc toate obiectivele trasate la începutul drumului” a mărturisit Flavius.
Diriginta lui Flavius, doamna profesoară Dorina Filipescu, spune despre fostul său elev că a confirmat pe deplin munca temeinică depusă în cei patru ani de liceu militar.
„Prin seriozitatea, perseverența și abnegația de care a dat dovadă, Flavius se încadrează perfect în conceptul excelenței în educație, devenind un tânăr capabil să își dezvolte potențialul, să își îndeplinească obiectivele, oricât de mărețe ar fi și să ajungă model de inspirație pentru viitoarele generații de elevi militari”.
Felicitări, Flavius pentru rezultatele obținute, suntem mândri de tine și își dorim mult succes în continuare!”
Foto: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
