Fiul lui Nicolae Furdui Iancu, Tudor, a câștigat marele premiu de 5000 de euro la un festival internațional de folclor
Albaiulianul Tudor Furdui, fiul celui mai apreciat interpret de muzică populară din țară, Nicolae Furdui Iancu, a câştigat marele premiu, în valoare de 5000 de euro, în cadrul celei de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, organizat în acest weekend la Brăila.
Este unul dintre cele mai importante premii câștigate până acum de tânărul artist, care confirmă încă odată că este un demn urmaș al numelui de Furdui.
Premiul II în valoare de 3.000 de euro a ajuns în Serbia, iar premiul III de 1.500 de euro, la Târgu Jiu. Pe lângă aceste premii, organizatorii au mai acordat 3 menţiuni a câte 500 de euro şi 5 premii speciale.
Festivalul a reunit 34 de concurenţi din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Cehia, Croaţia şi Slovacia. Acompaniamentul instrumental a fost asigurat de Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, care a a avut o evoluţie spectaculoasă. Prezentatoarea evenimentului a fost Iuliana Tudor, de la TVR.
Juriul a fost format din Elise Stan, președinte și membrii Niţă Frăţilă – profesor universitar din Serbia, Doina Isfanoni-doctor muzicolog , dr. Daniela Gibescu, Iosif Zifceac- reprezentant al departamentului Cultural al Ambasadei Slovaciei la Bucureşti, Oana Petrică în calitate de director adjunct al Institutului Naţional al Patrimoniului şi Petrică Gogu. A contat în specuial autenticitatea pieselor, a costumelor şi dificultatea melodiilor interpretate.
sursa foto www.obiectivbr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
