Fetiță de 7 ani accidentată la Cetatea de Baltă – a pătruns pe carosabil și fost acroșată de un autoturism
O fetiță de 7 ani, din Cetatea de Baltă, a fost rănită ușor, sâmbătă seara, în urma unui accident rutier produs în localitate.
”Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a rezultat că B.I.D., de 33 de ani, din Odorheiul Secuiesc, județul Harghita, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cetății, a acroșat-o cu oglinda retrovizoare, pe o minoră în vârstă de 7 ani, care, fiind nesupravegheată, a pătruns pe carosabil, fără să se asigure”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
În urma accidentului, minora a suferit leziuni corporale ușoare, fără a rămâne internată în spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a evidențiat faptul că nu era sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]