„Festivalul Ştiinţei” la Aiud
Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud a fost gazda celei de-a V-a ediţii a conferinţei ştiinţifice a elevilor din cadrul proiectului „Festivalul Ştiinţei”. Lucrările conferinţei au fost salutate la deschidere de directorul liceului aiudean, prof. Gabriela Gâlea, prof. Adela Tudor, inspector şcolar de biologie şi de primarul Horaţiu Josan.
„Am avut bucuria de a participa la deschiderea unui festival, în cadrul căruia elevii aiudeni au făcut o adevărată demonstraţie de forţă a ideilor şi a cunoştinţelor lor în cele mai vaste domenii. În aproape fiecare secţiune, a fost prezentată câte o lucrare axată pe problematici actuale, elevii din Aiud dovedindu-se atât preocupaţi, cât şi bine informaţi cu privire la subiecte ca energia alternativă, legătura dintre vin şi chimie, dezastrul de la Ocna Mureş sau efectele negative ale plantelor etnobotanice. Îi felicit încă o dată atât pe autorii lucrărilor cât şi pe organizatori care, prin munca lor, au reuşit să concentreze noţiunea de calitate, prezentă în învăţământul aiudean, în ciuda celor mai vitrege condiţii ale sale de la revoluţie şi până acum, într-un festival al argumentaţiei solide şi al originalităţii”, a declarat primarul Horaţiu Josan. Lucrările s-au desfăşurat pe 4 secţiuni: „Istoria ştiinţei”; „Fizica universului”; „Chimia şi viaţa”; „Variabilitatea lumii”. Au fost prezentate 46 de proiecte de către 54 de elevi, coordonaţi de 28 de cadre didactice de la Colegiul Militar „Mihai Viteazul”, Liceul Sportiv Alba Iulia, Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”, , Şcoala „Axente Sever”, Şcoala „Ovidiu Hulea”, Colegiul Tehnic Aiud, Colegiul Naţional „I. M. Clain” Blaj, Liceul Teoretic „Petru Maior”, Grup Şcolar de Chimie Industrială Ocna Mureş, Grupul Şcolar Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud. Lucrările valoroase au fost recompensate cu diplome purtând numele unor savanţi celebri. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]