Ştirea zilei

Femeie de 72 de ani, decedată la un cămin de bătrâni din Alba. Polițiștii au deschis un dosar penal

Ioana Oprean

Publicat

în

Femeie de 72 de ani, decedată la un cămin de bătrâni din Alba. Polițiștii au deschis un dosar penal

La data de 18 august 2023, în jurul orei 18.30, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că, la căminul de îngrijire a persoanelor vârstnice, din comuna Sântimbru, județul Alba, o persoană a decedat, posibil din cauze medicale.

Din primele cercetări, este vorba despre o femeie de 72 de ani, din Alba Iulia.

La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost identificate urme de violență.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult