Femeia din Aiud, care și-a înjunghiat iubitul după ce a băut prea mult, arestată preventiv
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 13.11.2017, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 de ore, împotriva inculpatei MĂRCUȘ MARCELA, în vârstă de 53 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
La data de 14.11.2017, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 30 de zile începând cu data de 14.11.2017, sens în care a fost emis şi mandatul de arestare preventivă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba.
În fapt, s-a reținut că la data de 12.11.2017, în jurul orei 19:30, în timp ce persoana vătămată, F. V. se afla la locuința numitei Mărcuș Marcela, situată în municipiul Aiud, aceasta din urmă, pe fondul consumului de alcool, în urma unei neînțelegeri spontane apărute, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit, provocându-i o plagă penetrantă a hemitoracelui stâng, leziuni care pentru vindecare necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba și Poliției Municipiului Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]