FC Unirea – CFR Simeria 1-0 (0-0), într-un joc de verificare
FC Unirea Alba Iulia a învins, scor 1-0 (0-0), pe divizionara terţă CFR Simeria, golul partidei de verificare fiind înscris de Pecarov (61). Meciul s-a desfăşurat azi pe terenul „Pielarul” din Sebeş, pe o vreme plăcută (totuşi un vânt pătrunzător) şi un gazon acceptabil, hunedorenii fiind conduşi de fostul portar al „alb-negrilor”, antrenorul Marius Opric, ce i-a avut sub comandă pe Pepenar şi Daniel Dăscălescu, fratele preşedintelui unirist Mihai Dăscălescu. „A fost un util test, un joc pe care ne aşteptam să-l câştigăm mai confortabil, ţinând cont de ocaziile din actul secund. Ne pregătim în continuare şi încercăm să depăşim această pauză prelungită„, a conchis antrenorul unirist Stelian Gherman.
*Meleu în minutul 62!
Imediat după marcarea golului, meciul a fost întrerupt circa un minut, la o fază când Bucurică a fost atacat tare de un simerian. Jucătorii au uitat de fotbal pentru câteva zeci de secunde, componenţii celor două echipe îmbrâncindu-se în apropierea centrului terenului, când Bumbac a avut un schimb de „amabilităţi” cu un jucător advers (episod ce a amintit de celebrul joc tot din această iarnă cu FC Cisnădie, întrerupt în minutul 29). Vizitatorii au reclamat faptul că în acest episod mini-tensionat, M. Petrescu a apelat la pumn pentru a-şi face dreptate.
Stelian Gherman a mizat pe formula Pascal – Schuller, I. Şerban, Bumbac, Bucurică – Cl. Oara, Pleniceanu, D. Militaru, M. Petrescu – S. Mureşan, Pecarov, iar după pauză au mai intrat Lasc, Negură, I. Grozav, I. Stan, Potopea, Coţolan, M. Oprea, Ciofu şi A. Ianc. Săptămâna viitoare, Unirea va întâlni pe Luceafărul Oradea (sâmbătă, 10 martie, pe „Cetate”), colega de serie. într-un amical ce ar fi trebuit să se dispute astăzi.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]