FC Hermannstadt ajută în continuare Performanţa Ighiu! Obiectivul echipei lui Mihai Manea în stagiunea viitoare: promovarea în Liga a 2-a
Colaborarea dintre FC Hermannstadt şi Performanţa Ighiu înfiripată în preceden
ta pauză competiţională va continua şi în stagiunea viitoare, când Zăvoi, Ad. Mărginean, Tineiu şi Seiwerth vor fi împrumutaţi în continuare sub comanda lui Mihai Manea, la divizionara terţă.
„Am discutat cu cei de la Hermannstadt şi şi-au arătat disponibilitatea colaborării şi în viitor. În perspectivă, prima opţiune va fi Performanţa Ighiu pentru orice jucător care nu intră în calculele lor pentru stagiunea viitoare. O să mai facem două-trei transferuri, dar în proporţie de 80 la sută lotul este stabilit pentru campionatul următor, când obiectivul este atacarea promovării„, a declarat Armando Popescu, oficialul Performanţei.
Ultimele discuţii purtate între conducătorii celor două grupări, pe fondul relaţiilor cordiale existente între cele două cluburi converg spre prelungirea împrumutului celor 4 jucători la formaţia ighiană. De asemenea, orice jucător ce aparţine de FC Hermannstadt şi nu intră în planurile echipei de liga secundă vor fi direcţionaţi, în funcţie de necesităţi, spre Performanţa. „Noi vrem în viitoarea stagiune să câştigăm fiecare meci în parte şi la final vom trage linie. Sper să rămână cei 4 jucători, pentru că s-a format un grup frumos la Ighiu. Cred că după perioada de pregătire vom fi mult mai puternici„, a declarat Mihai Manea.
Ighiul a terminat campionatul pe locul al 7-lea, după un retur de apreciat, în care a pierdut un singur joc, având 11 partide fără înfrângere.
Echipa sibiană a promovat în eşalonul secund şi a fost preluată recent de fostul unirist Alexandru Pelici.
La fel ca şi în vara anului trecut, Performanţa Ighiu are obiectiv accederea în Liga a 2-a, de data aceasta sub comanda lui Mihai Manea.
*Reunirea în 24 iulie, cantonament la Codlea
Din efectivul vechi, Coltor şi-a manifestat intenţia de a se îndrepta spre o activitate în poliţie, caz în care fotbalul va trece în planul secundar.
Performanţa Ighiu se va reuni pe 24 iulie, iar în 28 iulie se va pleca în cantonament centralizat la Codlea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]
