Ştirea zilei

Fabricile de armament şi muniţie din Cugir ar putea fi dotate cu pază militarizată

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fabricile de armament şi muniţie din Cugir ar putea fi dotate cu pază militarizată

Nu de mult timp, între reprezentanţi ai MAI şi conducerile celor două societăţi cugirene de armament şi muniţie, Uzina Mecanică şi Fabrica de Arme, s-au purtat discuţii privind asigurarea serviciului militarizat de pază a celor două unităţi, pentru o cât mai sigură securitate a obiectivelor care lucrează pentru industria de apărare.

Demersul ar presupune renunţarea la serviciile firmelor civile de pază şi înlocuirea acestora cu efective de jandarmi, aşa cum au existat până în anul 2006, când nu se cunoaşte din ce raţiuni s-a procedat la desfiinţarea Companiei de gardă din Cugir.

Potrivit surselor, unitatea de jandarmi ar avea ca misiune şi paza obiectivului – Depozit de arme şi muniţie Vinerea (aflat în stare de conservare), locaţie care în condiţiile menţionate ar putea fi reabilitată şi dată în funcţiune. După cum am aflat, intenţia militarizării pazei celor două societăţi bate deocamdată pasul pe loc, motivul fiind refuzul Ministerului de Finanţe de a sprijini acest demers din lipsă de resurse financiare.

De menţionat faptul că în incinta Societăţii Uzina Mecanică Cugir SA (UMC II) există o clădire dezafectată, neocupată la ora actuală, unde până în urmă cu 13 ani a funcţionat Compania de gardă aflată în subordinea Jandarmeriei Alba.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1486/ 2005 privind asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, completată şi modificată prin H.G. nr. 191/2008, Jandarmeria Română asigură paza şi protecţia la obiective de importanţă deosebită pentru activitatea statului; obiective de interes strategic; la alte obiective, stabilite prin hotarârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, la care se va asigura paza şi protecţia, pe timpul declarării mobilizării. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult