Ştirea zilei

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 Elevii de 10 ai județului Alba. Bianca și Rebeca, exemple că se poate

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu 22 de medii de 10 curat în județul Alba, părinții, profesorii și elevii școlilor care au adus cinste instituțiilor din care fac parte sunt demni de lăudat.
Printre ei, eleve la Scoala Gimnaziala „Axente Sever” Aiud, se află Budai Bianca și Docea Rebeca.

Petrecerea Divorțaților

Întrebate de ziarulunirea.ro cum li s-a părut acest examen, cum s-au pregatit pentru el și, nu în ultimul rând, la ce licee ar dori să își continue drumul în viață, acestea au răspuns, senine.

Bianca: ,,Mi s-a părut că examenul a avut un grad de dificultate mediu: nici prea ușor încât toată lumea să obțină nota maximă, dar nici prea greu încât acest lucru să fie imposibil. Proba la limba și literatura română a fost mai ușoară decât m-am așteptat, ca să fiu sinceră.
În cea mai mare parte am învățat pe cont propriu, dar uneori am fost nevoită să merg și la meditatii, la matematică.
Îmi doresc să merg la un liceu local, Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud, unde să urmez profilul de științe ale naturii.”

Rebeca : ,,Per total, examenul a fost mai ușor decât mă așteptăm. La limba și literatură română nu am întâmpinat subiecte care să mă pună pe gânduri, însă la matematică un subpunct de la ultimul subiect mi-a dat niște bătăi de cap. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-au venit ideile potrivite și totul s a încheiat mai bine decât mi aș fi putut imagina vreodată..În legătură cu pregătirea, în semestrul întâi am luat meditații la matematică, iar , în rest, am învățat pe cont propriu și cu ajutorul doamnelor profesoare de la clasa, care s au implicat cu o dedicare iesita din comun. În continuare, aș vrea să urmez profilul de matematică informatică de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud.”

Reamintim că, această sesiune a Examenului Național a fost cea cu cele mai bune rezultate din ultimii 3 ani, astfel că peste 76% dintre candidaţi au luat peste media 5, cea mai mare rată din ultimii 3 ani, anunţă ministerul Educației după centralizarea rezultatelor înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5(cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video: Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul Gicu Grozav este al doilea fotbalist lansat de Unirea Alba Iulia care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative după anul 2010, alături de Nicolae Stanciu. În 2017, s-a implicat financiar, alături de Mihai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult