Ești pregătit să te înscrii pentru a urma un program de studii universitare, dar nu știi care dintre acestea ți se potrivește? Accesează platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara
Ești pregătit să te înscrii pentru a urma un program de studii universitare, dar nu știi care dintre acestea ți se potrivește? Accesează platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elevilor din întreaga țară, prin care aceștia își pot analiza interesele, abilitățile și aptitudinile, prin completarea unor teste specifice, cu scopul orientării spre un anumit traseu educațional și profesional. Astfel, în urma testării, platforma YTM generează rapoarte personalizate prin care pune la dispoziția beneficiarilor informații referitoare la programele de studii ale universităților din Timișoara care se potrivesc cel mai bine profilului lor.

Elevii care, în urma completării testelor, au nevoie de clarificări în legătură cu rezultatele oferite de platformă și traseul educațional potrivit pentru ei, au posibilitatea de a programa o sesiune de consiliere individuală (ce se poate desfășura online, având o durată de aproximativ 50 de minute) cu consilierii din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT, completând ACEST FORMULAR. În cadrul ședinței de consiliere, elevii vor primi informații suplimentare despre potențiale trasee de carieră și sprijin în alegerea unui program de studii universitare potrivit.
UVT oferă elevilor și oportunitatea de a lua parte la un webinar online cu tema Alegerea programului de studii potrivit, care va fi susținut de reprezentanții Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT în data de 10 iulie, ora 15:00. Înscrierea pentru participare se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR.
Aspiranții la studii universitare pot începe oficial procesul de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea candidaților cât mai facilă – admitereonline.uvt.ro.
Toate informațiile despre procesul de admitere și oportunitățile pe care UVT le oferă sunt disponibile pe site-ul UVT dedicat procesului de admitere – admitere.uvt.ro.
Până în prima parte a lunii iulie 2024, candidații vor putea să completeze informații și să încarce documente pe platforma de înscriere. Procesul de înscriere se derulează în mediul online, urmând ca documentele să fie prezentate de către candidați la centrele de admitere, pentru certificarea acestora conform cu originalul, prin scanare de către reprezentanții UVT.
Pașii pe care trebuie să îi parcurgă candidații în cadrul procesul de înscriere sunt disponibili AICI. Oferta UVT este formată din 82 de programe de studii universitare de licență și 102 programe de studii universitare de masterat, din 35 de domenii de studii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
