Societate

Este sensibilă şi pasionată de dansuri şi citit. Bianca Alexandra Cotişel, în cursa pentru titlul de Miss Boboc la Universitatea Tehnică

Ioana Oprean

Publicat

în

Bianca Alexandra Cotişel este elevă anul I la Universitatea Tehnică, extensia Alba Iulia şi participă la Balul Bobocilor 2014. A ales să se înscrie în concurs deoarece consideră că este o experienţă nouă, prin intermediul căreia îşi consolideză relaţiile cu colegii distrându-se, dar totodată învăţând ceva nou.

Se descrie ca fiind o persoană deschisă spre experienţe noi şi spontane, creativă, sensibilă, dar totodată ambiţioasă şi încăpăţânată.

Printre pasiunile ei se numără sportul, dansul, cititul, deşi aflat la polul opus al specializării ei.  Adoră să deseneze si să înveţe cât mai multe despre dezvoltarea personală. Detestă „persoanele înşelătoare, care omit adevărul deliberat, fiind de părere că adevărul va triumfa mereu”.

Unul dintre motto-urile pe care le urmează în viaţă este: “Foloseşte-ţi zâmbetul pentru a schimba lumea, nu permite lumii să îţi schimbe zâmbetul” – John Maxwell.

Bianca Alexandra Cotişel  are 19 ani şi este din Alba Iulia. A absolvit  Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, profilul matematică informatică intensiv informatică, iar în cadrul Univesităţii Tehnice studiază Ingineria Economică.

Dacă vă place Bianca Alexandra Cotişel şi doriţi ca ea să câştige titlul de Miss Ziarul Unirea, daţi LIKE acestui articol. Miss Boboc ziarul Unirea va primi un premiu surpriză la finalul concursului!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță Odată cu scăderea temperaturilor și reducerea numărului de ore de lumină naturală, organismul are nevoie de mai multă atenție și de o alimentație echilibrată. Toamna este însă și unul dintre cele mai generoase anotimpuri din punct de vedere gastronomic, oferind o varietate de fructe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult