Actualitate

Este oficial! „Ziua limbii române” se sărbătoreşte în data de 31 august

Alexandra Mates

Publicat

în

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi, 19 februarie, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept „Ziua limbii române”. Acesta a adoptat cu 312 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi cinci abţineri.

Petrecerea Divorțaților

Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparţinând tuturor partidelor parlamentare. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, în decembrie 2011, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

„Ziua limbii române” este sărbătorită în 31 august şi în Republica Moldova.

În 31 august 2012, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii „Zilei Limbii Române” în Republica Moldova, în care preciza că speră ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult