Eşec la baschet feminin CSM Satu Mare – CSU Alba Iulia 73-64
În această seară, în ultima partidă din anul 2011, echipa din Cetatea Marii Uniri a suferit al treilea eşec stagional (la cea mai categorică diferenţă), la Satu Mare, localitatea natală a Ramonei Tarţa (o prestaţie notabilă), împotriva formaţiei CS Municipal, unde a activat până în vară Petru Eleş, actualul director sportiv al albaiuliencelor. Trecând peste ambiţiile speciale manifestate astfel de amfitrioane a rezultat un meci în care CSU a condus doar la începutul primului sfert. A fost al treilea joc disputat de elevele lui Tomas Bilek într-o săptămână, dintre care au fost pierdute două, cu Municipal Târgovişte şi astăzi, cu vicecampioana, decisiv fiind sfertul inaugural.
Duelul din Nord s-a încheiat cu scorul 73-64 (22-13, 14-14, 17-18, 20-19), iar pentru vizitatoare au marcat numai 5 jucătoare: Breanna Salley şi Ramona Tarţa – câte 15 puncte, Taneisha Harrison – 13, Ekaterina Abramzon – 11, Nadia Parker – 10. La finele turului CSU Alba Iulia a adunat 12 victorii şi 3 înfrângeri, clasându-se pe locul al 3-lea în ierarhia primei părţi a campionatului Diviziei A la baschet feminin, cu un total de 27 puncte. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]
Foto-video | CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă!
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă în Seria 7! Liderul CSM Unirea Alba Iulia s-a impus, în derby „de Alba”, cu CIL Blaj, pe „Cetate”, scor 2-1 (0-0), primul gol al „pedepsitului” Cl. Bălan (63), revenit după mai bine de două […]
Viitorul Arad – CS Universitar Alba Iulia 1-2 (0-2) | Universitarii, ce lovitură!!! Al doilea succes consecutiv sub comanda lui Manea
Viitorul Arad – CS Universitar Alba Iulia 1-2 (0-2)! Universitarii, ce lovitură!!! Al doilea succes consecutiv sub comanda lui Manea CS Universitar Alba Iulia a dat lovitura la Cermei, 2-1 (2-0) cu Viitorul Arad, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Mihai Manea! Citește și: CSU Alba Iulia – Viitorul Arad 0-1 (0-0) | Studenții, eșec din […]
