Escrocul Dorel Vîrciu, care a vândut două pietre de râu cu 290.000 lei pretinzând că e aur, îşi petrece Anul Nou în arest
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au respins vineri, 23 decembrie, pentru a doua oară, recursul declarat de escrocul Dorel Vîrciu la măsura prelungirii perioadei arestării preventive dispuse în cursul cercetării penale de către Tribunalul Hunedoara. Astfel, bărbatul, acuzat de înşelăciune, îşi va petrece şi Anul Nou după gratii.
„Instanţa a respins recursul formulat de inculpat, împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara, hotărâre prin care a fost admisă propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Decizia este definitivă, iar bărbatul va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv“, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Dorel Vîrciu, din Zlatna, a înşelat un medic originar din Roşia Montană, oferindu-i două pietre de râu în greutate de aproximativ trei kilograme şi jumătate, despre care susţinea că ar fi fost din aur, contra unei sume de 290.000 de lei. Tranzacţia a avut loc pe teritoriul judeţului Hunedoara, în comuna Buceş. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]