Ştirea zilei

Escrocheria de la CEC Bank Zlatna: Cele două femei, care au păgubit peste 100 de persoane, reținute pentru 24 de ore

Ioana Oprean

Publicat

în

Cele două angajate ale CEC Bank Zlatna, cercetate pentru delapidare și înșelăciune, au fost reținute, vineri seara, pentru 24 de ore, după ce au fost audiate, iar locuințele lor percheziționate, potrivit Poliției Alba.

Petrecerea Divorțaților

femei-cec-zlatna04

Audierile au durat mai bine de patru ore.

”Cele două femei din Zlatna, cercetate pentru delapidare și înșelăciune, au fost reținute pentru 24 de ore”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Acestea sunt bănuite că au păgubit 108 clienți ai CEC Bank, prejudiciul ridicându-se la peste 3,2 milioane de lei. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2016, angajatele agenției bancare, şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit.

Cele două femei i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar

Cu ocazia percheziţiilor efectuate la cele patru domicilii din Zlatna şi Tăuţi, au fost identificate carduri bancare, înscrisuri, documente şi tipizate de uz bancar, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, potrivit Poliției Alba.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

[nggallery id=2623]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult