Episcopul Vasile Bizău, la Căpâlna de Jos
La iniţiativa preotului administrator Zaharie Pintea, PS Vasile Bizău, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, a celebrat slujba vecerniei la Biserica Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Căpâlna de Jos, comuna Jidvei, alături de un sobor de 12 preoţi, ne-a anunţat Lenuţa Puiu. Alături de PS Vasile Bizău s-au aflat vicarul mitropolitan Ioan Fărcaş – protopop al Blajului şi Vasile Ciulea – protopopul de Târnăveni. Liturghia a fost însoţită de frumoase pricesne interpretate de nume consacrate ale cântecului popular românesc: Sava Negrean-Brudaşcu, Dorina Oprea şi Veta Biriş, fiica satului Căpâlna de Jos. Din partea autorităţilor locale au fost prezenţi primarul Nicolae Nemeş şi viceprimarul Alin Trif. În semn de preţuire, înaltele feţe bisericeşti au primit din partea primarului Nicolae Nemeş câte un exemplar din „Monografia comunei Jidvei”. Pentru locuitorii satului şi ai comunei, această slujbă de vecernie a fost un prilej de înălţare sufletească în aşteptarea Sfintei Învieri a Domnului, din 24 aprilie. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]