Elena Udrea, șase ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, potrivit Agerpres.
Decizia Instanței supreme în acest dosar nu e definitivă.
Udrea a primit cinci ani pentru luare de mită, patru ani pentru aceeași infracțiune și o pedeapsă de șase ani tot pentru luare de mită, precum și șase ani pentru abuz în serviciu. Ea a fost achitată pentru folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Pedepsele au fost contopite, urmând ca ea să execute pedeapsa cea mai mare, de șase ani.
În același dosar, Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare. Și acesta a primit mai multe pedepse: trei ani pentru complicitate la luare de mintă, cinci ani pentru evaziune fiscală, alți trei ani tot pentru evaziune și a fost achitat pentru spălare de bani. Pedepsele au fost contopite și va face pedeapsa cea mai grea, de cinci ani.
Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.
Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzațiile de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]