Actualitate

Echipele Kaufland România încep, astăzi, vaccinarea împotriva COVID-19. Angajații fac parte din cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi, Kaufland România a anunțat faptul că angajații companiei au început procesul de vaccinare, retail-ul fiind unul dintre zonele cheie și prioritizat de către autorități pentru etapa a doua a strategiei de vaccinare.

Petrecerea Divorțaților

Kaufland este unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, cu o medie de aproximativ 15.000 de angajați.

Angajații din retail fac parte dintr-un segment cheie, cu rol esențial, prioritizat de autorități în etapa a doua din cadrul Strategiei de vaccinare.

,,În fiecare zi, cei din linia întâi duc o luptă grea. Sunt deosebit de recunoscător în numele întregii echipe Kaufland că suntem printre primii care vor beneficia de această soluție mult-așteptată de o lume întreagă: speranța unui viitor fără frică”, declară Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.

Angajații Kaufland România din magazine, depozite și birouri, se vor vaccina începând de azi, conform programărilor din cadrul platformei oficiale de vaccinare.

,,Suntem de azi mai puternici în fața virusului care ne-a transformat tuturor viețile, iar magazinele Kaufland devin și mai sigure. Și eu mă voi vaccina alături de colegii mei, cărora le mulțumesc că dau dovadă de responsabilitate față de ei și cei din jur, la fel ca până acum”, adaugă Marco Hößl.

Încă de la declanșarea pandemiei, Kaufland România a făcut toate eforturile pentru a avea un spațiu sigur de cumpărături, atât pentru clienți, cât și pentru angajați.

Compania a investit astfel peste 20 de milioane de lei în implementarea măsurilor de protecție și prevenție în spațiile sale – magazine, depozite și sedii – și este primul lanț de hipermarketuri care și-a certificat spațiile cu standardul internațional DEKRA, ce atestă că respectă toate măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 și sunt oficial ,,locații de încredere”.

Magazinele Kaufland România sunt dotate cu porți de termometrizare contactless la intrare, dispensere automate fără atingere cu dezinfectant de mâini gratuit pentru clienți și angajați, geamuri de protecție la casele de marcat, benzi de semnalare a distanței de siguranță și signalistică ce promovează mesajele de prevenție, igienizarea spațiilor comune e făcută de mai multe ori pe zi, iar angajații au echipamente de protecție de unică folosință și acces la o linie telefonică specială pentru o informare corectă și completă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult