După emoțiile începutului de drum în Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, bobocii au intrat în febra primelor testări
După emoțiile începutului de drum în Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, bobocii au intrat în febra primelor testări
„Elevii claselor a IX-a susțin în această săptămână teste inițiale cu subiecte unice la disciplinele: limba și literatura română, matematică, fizică și limba engleză. Scopul acestor testări este de a vedea nivelul la care se află elevii la finalul studiilor gimnaziale și începutul celor liceale și de a-i ajuta pe profesori să stabilească traseul didactic pentru elevi.
„Prima săptămână de școală este alocată testelor inițiale pentru a vedea de unde prornim, având în vedere că perioadele în care școala s-a desfășurat față în față au alternat cu cele din online. Elevii de clasa a IX-a susțin aceste teste în așa fel încât noi să ne facem o imagine foarte reală a lucrurilor și să știm exact ce avem de făcut. În urma rezultatelor obținute la aceste teste inițiale vom aloca următoarele săptămâni pentru recapitulări și sistematizarea noțiunilor, iar mai apoi vom intra în programa școlară propriu-zisă”, a spus doamna profesoară Dorina Trifon, directorul adjunct al colegiului.
Bobocii spun că nu au avut mari emoții la teste, subiectele au fost accesibile, dar le-au tratat cu seriozitate, conștienți de cerințele școlare.
„Până acum testele au fost accesibile, nu am avut emoții la limba română și la matematică pentru că m-am pregătit. Recunosc, am avut unele emoții la fizică, dar sper să obțin un rezultat bun”, a mărturisit eleva Alexandra Petruțiu. „Nu pot să spun că am avut emoții la teste, consider că subiectele au fost accesibile și mă aștept la rezultate bune. În urma acestora o să vedem care este nivelul clasei”, a spus elevul Andrei Mureșan.
Oricare ar fi rezultatele acestor teste și cerințele dascălilor, bobocii sunt încurajați să fie în continuare ambițioși și motivați, pentru că aceste trăsături i-au ajutat să ajungă până aici și îi vor ajuta să obțină performanțe și în continuare.
„Învățământul liceal nu mai seamănă cu învățământul de la gimnaziu, automat este un alt nivel, superior, fapt pentru care elevii trebuie să facă față altor cerințe și evident fiind o treaptă superioară, cerințele sunt mai multe. Suntem o instituție unde se învață și se face carte, dovada fiind clară, prin rezultatele pe care le obținem an de an la nivel național. Nu ai cum să ajungi la aceste rezultate fără muncă. Este de muncit, este de învățat, dar sunt copii care au demonstrat că pot. Au venit în colegiu în urma unei selecții duble, atât evaluare națională cât și testul susținut la limba și literatura română și matematică și pornim de la premisa că toți au aceleași șanse. Trebuie să rămână la fel de ambițioși și la fel de motivați și să nu dea înapoi dacă la un moment dat simt că este mai greu”, a adăugat doamna director adjunct, profesor Dorina Trifon.
Sperăm ca rezultatele testelor să fie pe măsura așteptărilor fiecăruia și le dorim bobocilor să treacă ușor și repede peste perioada de acomodare și să bifeze cât mai multe reușite școlare!”, transmit reprezentanții Colegiului Național Miliar „Mihai Viteazul” Alba Iulia în mediul de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Eclipsa de Soare din 12 august 2026: Zonele din România unde se va vedea cel mai bine. Unde nu va fi vizibilă
Eclipsa de Soare din 12 august 2026: Zonele din România unde se va vedea cel mai bine. Unde nu va fi vizibilă Pe 12 august 2026, românii vor avea ocazia să urmărească eclipsa parțială de Soare, însă fenomenul nu va putea fi vizibil din toate regiunile țării. Cele mai bune condiții de observare a fenomenului […]
Germania domină categoric comerțul internațional al județului Alba: Italia, Franța și Ungaria completează lista principalilor parteneri comerciali
Germania domină categoric comerțul internațional al județului Alba: Italia, Franța și Ungaria completează lista principalilor parteneri comerciali Județul Alba își păstrează o poziție importantă în comerțul exterior al României, Germania fiind de departe principalul partener comercial. În primele patru luni ale anului 2026, companiile din Alba au realizat exporturi de peste 1,09 miliarde de euro […]
Foto | Albert Agud, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis primul la specializarea „Comunicații pentru apărare și securitate” din cadrul Academiei Tehnice Militare
Albert Agud, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis primul la specializarea „Comunicații pentru apărare și securitate” din cadrul Academiei Tehnice Militare Setarea unor obiective îndrăznețe și îndeplinirea acestora a fost parcursul pe care absolventul colegiului militar albaiulian Albert Agud l-a urmat încă de la admiterea în colegiul militar. Timp de patru ani s-a […]
