Sport

După aproape 4 decenii, CS Metalurgistul Cugir a promovat în Divizia B la tenis de masă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Participantă la Moinești (județul Bacău) la concursul național de calificare în Divizia B, seniori, echipa CS Metalurgistul Cugir a reușit să acceadă în al doilea eșalon valoric al tenisului de masă autohton.

Întrecerea a reunit 7 formații la feminin și 17 la masculin, iar echipele prezente la turneul băieților au fost repartizate în 4 grupe. Gruparea de sub Drăgana a disputat trei partide, cu CSȘ Odorheiu Secuiesc (1-3), LTNM Târgu Secuiesc (2-3) și ATC Supuru de Jos (Satu Mare) – victorie cu 3-1. Acest succes le-a permis cugrenilor să se claseze între primele 12 echipe, fapt care înseamnă promovarea în Divizia B (ce va fi alcătuită din mai multe serii, a câte 8 participante, urmând a debuta în 14 octombrie). Efectivul CS Metalurgistul a fost alcătuit din următorii: Sorin Corbu (57 de ani) – antrenor jucător, Tibor Csaba Moldovan (48 ani, din Tg. Mureș) – numărul unu, Bogdan Mândru (28 ani, Hunedoara) și Robert Pop (25 ani, Cugir).

“Am realizat ceea ce ne-am propus, respectiv o victorie ce ne asigura promovarea în Divizia B, prin clasarea pe locul al 3-lea în grupă. Din câte îmi amintesc, Cugirul nu a mai activat la acest nivel național al tenisului de masă de aproape 40 de ani, când eu eram jucător”, a declarat Sorin Corbu (foto), antrenorul-jucător al CS Metalurgistul Cugir, unica reprezentantă a Albei la acest nivel.

Revitalizată în urmă că doi ani după o pauză îndelungată, secția de tenis de masă din cadrul CS Metalurgistul Cugir a bifat astfel prima competiție la care a participat, una cu un deznodământ de apreciat.

“Ne bucură acest rezultat, mai ales că activitatea fusese blocată timp îndelungat din cauza pandemiei de coronavirus. Pe lângă această echipă de seniori, vrem ca în scurt timp să dezvoltăm activitatea la nivel juvenil, să atragem cât mai mulți copii spre tenisul de masă, un sport spectaculos”, a spus Călin Mureșan, directorul CS Metalurgistul Cugir. La nivelu județean, doar CS Unirea Alba Iulia mai are secție de tenis de masă, intrată într-un con de umbră în ultimii ani


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult