Duminică, la Oarda de Jos, prima ediţie a FESTIVALULUI RUSTIC
La Oarda de Jos, duminică, 26 iunie, începând cu ora 12.00 va avea loc prima ediţie a Festivalului Rustic, o manifestare care va avea ca punct central de atracţie mai multe concursuri: de artă culinară tradiţională, de port popular şi de interpretare a muzicii populare. Manifestarea este organizată de tinerii democrat liberali din Alba Iulia cu sprijinul seniorilor PDL Alba Iulia. La concurs s-au înscris echipe din Berghin, Cricău, Ighiu, Meteş, Sântimbru, Stremţ, Alba Iulia şi localităţile aparţinătoare – Bărăbanţ, Miceşti, Oarda şi Pâclişa. Fiecare localitate s-a înscris în concurs la toate cele 3 probe: lgătit la ceaun – unde organizatorii vor pune la dispoziţia fiecărei echipe carne de miel, cartofi, etc. necesare pentru a prepara la ceaun o mâncare gustoasă, lport popular – participanţii vor veni îmbrăcaţi în costume populare reprezentative pentru localitatea din care provin, interpretare muzică populară – fiecare localitate va avea pe scenă câte un reprezentat al cântecului popular, care va interpreta două melodii.
Fiecare localitate va fi jurizată la toate cele 3 secţiuni, iar apoi PDL Alba Iulia va premia cele mai bune 3 localităţi. În afara concursului de interpretare, publicul prezent va avea parte şi de un concert de muzică populară la care vor participa nume consacrate din domeniu, ansambluri folclorice, pentru ca albaiulienii şi toţi cei care vor veni duminică la Oarda să se simtă cât mai bine. Organizatorii doresc ca acest festival, aflat la prima sa ediţie, să devină o tradiţie, pentru a pune în valoare zestrea culturală din această parte a judeţului Alba. (M.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]
Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]