DSP: Peste 8.400 de persoane din Alba au fost vaccinate împotriva gripei până în 19 decembrie
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba informează că până marți, 19.12.2017, au fost vaccinate împotriva gripei 8.420 de persoane, majoritatea vârstnici, bolnavi cronici, iar toate cele 19.234 doze de vaccin primite în 7 decembrie au fost distribuite medicilor de familie.
”Astfel, apreciem că vaccinarea împotriva gripei decurge în condiții bune și precizăm la că nicio persoană nu au existat reacții adverse.
Ne bucurăm că populația este receptivă și ne dorim, în continuare, să se mobilizeze și să se prezinte la medicii de familie pentru a primi vaccinul împotriva gripei, chiar dacă vine perioada sărbătorilor”, se arată într-un comunicat de presă trimis, marți, de DSP Alba.
Precizăm că cele mai frecvente cazuri de gripă se înregistrează în lunile ianuarie și februarie, iar vaccinul administrat în această perioadă devine un factor de protecție pentru persoanele din grupele de risc.
Dozele repartizate sunt destinate următoarelor categorii de populație:
– Persoane cu vârste cuprinse între 6 luni – 64 ani cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm bronșic și persoane cu infecție HIV;
– Gravide;
– Personalul medico-sanitar si auxiliar din unitățile sanitare, care prin natura activității vine în contact respirator cu pacienți sau cu asistați;
– Persoane rezidente în instituții de ocrotire socială precum si persoane care acordă asistență medico-socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc crescut;
– Persoane peste 65 ani.
De asemenea, este indicat ca persoanele eligibile să primească vaccinul până la mijlocul lunii ianuarie.
Amintim că primele doze de vaccin împotriva gripei, 382 de doze, au fost distribuite în luna octombrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
