Droguri pentru arme: Pistoale automate Mini Draco, fabricate și la Cugir, luate de traficanții columbieni la schimb cu cocaină
Un transport de arme pentru traficanții de droguri a fost oprit de către autoritățile columbiene care au interceptat o barcă în Alta Guajira și au descoperit că venea din Costa Rica, transportând pistoale automate românești, pentru care se trimitea la schimb cocaină, scrie Diario Extra, cotidianul cu cel mai mare tiraj din Costa Rica, care preia La Guajira Hoy.
Serviciul de Informații al Poliției Antinarcotice a explicat că „tranzacția de droguri pentru arme a fost efectuată de organizații din Costa Rica cu un grup organizat de criminali care își desfășoară activitatea în diferite localități din Alta Guajira”.
Potrivit raportului oferit presei, armamentul de război constă din pistoale automate de asalt, încărcătoare și muniție. Transportul a fost confiscat de Poliția Națională Colombiană cu sprijinul Forțelor Aeriene și al Administrației pentru Controlul Drogurilor (DEA).
Armele au fost transportate într-o barcă, iar ofițerii au forțat echipajul să se oprească pe plaja din Puerto Cañón, în Alta Guajira. Cei din barcă au fugit și au abandonat totul pe plajă.
Poliția națională a adăugat că atunci când rapoartele au fost transmise personalului terestru și maritim pentru a se deplasa la fața locului și a intercepta nava, era foarte sigur că cei implicați „făcuseră un schimb de droguri contra armelor”.
Direcția Națională a Poliției a raportat că în barca confiscată au fost găsite opt pistoale automatei Mini Draco de calibru 7,62 mm de fabricație românească, 16 încărcătoare de plastic marca Moe și 475 cartușe de calibru 7,62 pentru puștile care sunt utilizate de obicei de grupurile armate de traficanți care acționează în Peninsula columbiană Guajira.
E al doilea transport confiscat în ultimele 5 luni de poliția columbiană, în septembrie 2020 fiind găsite nouă pistoale mitralieră de asalt, o mitralieră, toate moderne și fabricate în Europa, precum și 1.000 de cartușe pentru pistoale.
Minora Araya, criminolog și expert în securitate din Costa Raica, a explicat pentru sursa citată că e vorba despre „arme românești de asalt”.
Mini Draco e un model de AK 47 semiautomat cu țeavă scurtă, care se fabrică la Cugir. De asemenea, există o variantă identică fabricată sub licență românească în Statele Unite.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
