Dragoș Crișan, ales președinte al organizației municipale PSD Aiud: „Nu mă feresc să pun umărul la construirea noului PSD și la nivel județean”
Dragoș Crișan, ales președinte al organizației municipale PSD Aiud: „Nu mă feresc să pun umărul la construirea noului PSD și la nivel județean”
Miercuri, 7 august, Dragoș Crișan a fost ales președinte al organizației municipale PSD Aiud, având susținerea colegilor săi social-democrați. În noua sa funcție, Crișan se angajează să dezvolte orașul Aiud și să contribuie la bunăstarea locuitorilor săi.

Noul președinte a exprimat aprecierea sa pentru încrederea acordată și a subliniat importanța îndeplinirii programului politic și administrativ propus. În acest an, PSD Aiud a obținut cel mai mare număr de voturi pentru administrația locală, Consiliul Județean și președinția Consiliului Județean, reflectând încrederea cetățenilor și impunând o responsabilitate crescută pentru perioada următoare.
„De astăzi, suntem împreună o echipă puternică al cărei principal țel este dezvoltarea Aiudului și bunăstarea aiudenilor. Le mulțumesc colegilor mei și îi asigur că îmi voi pune toată priceperea și determinarea pentru a îndeplini programul politic și administrativ pe care l-am propus” a transmis Dragoș Crișan pe pagina de Facebook.
Crișan a evidențiat că acest succes este rezultatul muncii de echipă și că implementarea promisiunilor făcute în campanie va fi realizată prin colaborare strânsă. De asemenea, a declarat că va contribui activ la consolidarea PSD la nivel județean, alături de colegii săi Corneliu Mureșan, deputatul Beniamin Todosiu și Florin Tomuța, pentru a oferi o alternativă puternică cetățenilor județului Alba.
„Închei spunând că nu mă feresc să pun umărul la construirea #nouluiPSD și la nivel județean, astfel încât voi face echipă pentru conducerea PSD Alba alături de colegii mei Corneliu Muresan , deputatul Beniamin Todosiu și Florin Tomuța.
Doar împreună suntem puternici și putem oferi alternativa pe care cetățenii județului Alba o așteaptă!” a adăugat Dragoș Crișan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.”
Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.” Lucian Mândruță a reacționat după apariția lui Siegfried Mureșan la Digi24 și la desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru. Mureșan a fost propus de președintele Nicușor Dan în contextul crizei politice prelungite, iar […]
Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]